Alba Iulia şi judeţul Alba îşi prezintă atracţiile la Târgul de Turism al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitatori la standul judeţului Alba
Vizitatori la standul judeţului Alba

Un eveniment orientat preponderent spre zona business şi vânzari, cum era, până în urmă cu nu foarte mult timp, Târgul de Turism al României, a devenit, între timp, o oportunitate foarte bună de promovare pentru autorităţile locale. Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba participă împreună la eveniment.

 După ce au facut, în urmă cu 3 ani, un pionierat curajos în acest sens, fiind printre primele Unităţi Administrativ Teritoriale care au “ieşit în faţă” la târgurile de turism, echipele Primăriei şi Consiliului Judeţean Alba s-au reunit din nou pentru a le prezenta turiştilor din toată România, dar şi celor străini, atracţiile turistice din Cetatea Alba Carolina şi din întregul judeţ. Promovarea Cetăţii din Alba Iulia la TTR este încă o etapă din faza de sustenabilitate a proiectului “Respiră Aerul Istoriei” implementat şi derulat de municipalitatea locală pe o perioadă de 7 ani.

Eforturi comune, rezultate mai bune

Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au decis, şi în acest an, să amenajeze un stand comun, mai mare, mai atractiv şi mai vizibil. “După experienţa pozitivă din 2012, când am avut prima participare comună la TTR, am decis că e cea mai convenabilă variantă, atât din punct de vedere al costurilor, dar mai ales prin prisma expunerii şi deschiderii pe care le oferă un stand mare, profesional, faţă de unul standard. Astfel, vizitatorii, viitorii turişti, au şi un acces mai uşor la mult mai multe informaţii şi materiale de promovare, pentru că două echipe, a noastră şi a colegilor de la CJ, care “trag” împreună pentru aceeaşi cauză, vor face mereu mai mult decât una”, a precizat Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia. 

turism alba

Alina Frăţila, reprezentanta  Consiliului Judeţean Alba la eveniment, a spus la rândul sau: “E greu să te “lupti” cu oferte speciale de genul “vacanţe în Grecia la 1 euro”, cum am văzut că există anul acesta, dar e îmbucurător, pe de alta parte, că există acea nişă de turişti care vor să-şi descopere în primul rând ţara, ştiu şi apreciază ce resurse avem aici, în Alba şi se interesează de ele la târg. Pe viitor suntem convinşi că aceştia vor veni să le descopere la faţa locului, să se convingă că tot ce au văzut şi citit în materialele noastre de promovare este doar o foarte mică parte din tot ceea ce avem de arătat şi oferit cu adevărat”.

Despre Târgul de Turism al României

TTR este cel mai important eveniment din sfera turismului din România şi unul dintre cele mai importante din această parte a Europei, dovadă fiind prezenţa din ce în ce mai consistentă a delegaţiilor unor ţări precum Bulgaria, Ungaria, Grecia sau Turcia care au conştientizat potenţialul turistic românesc şi apetitul pentru turism al românilor şi şi-au amenajat standuri ample la Romexpo. Ediţia de primăvară a târgului din acest an, se desfăşoară între 14 şi 17 martie, reuneşte nu mai puţin de 275 de expozanţi, de la mari tour-operatori până la ambasade şi autorităţi locale. Organizatorii estimează, pentru acest an, o prezenţă record, de peste 30.000 de vizitatori.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite