Alba Iulia: Muniţie neexplodată găsită în curtea E.ON Gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit ieri la sediul E.ON Gaz de pe strada Vasile Goldiş din cartierul Cetate, pentru înlăturarea unei muniţii rămase neexplodată.

Pirotehniştii au ridicat un proiectil neexplodat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Conform ISU Alba, bucata de proiectil a ajuns în curtea instituţiei odată cu pietrişul adus în cupa unui utilaj, în scopul efectuării unor lucrări.

Muniţia a fost ridicată în vederea distrugerii.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba reamintesc principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor muniţii rămase neexplodate:

• neatingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
• interzicerea lovirii sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
• neintroducerea muniţiilor descoperite în foc;
• nedemontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi nesecţionarea acestora;
• interzicerea jocului cu diferite muniţii neexplodate;
• interzicerea ridicării, transportului şi folosirii muniţiilor pentru diferite activităţi sau ornamente;
• anunţarea, de către cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate, a autorităţilor administraţiei locale, poliţiei, inspectoratului pentru situaţii de urgenţă sau dispeceratul unic integrat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite