Alba Iulia: Aventură în ţinutul dinozaurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumeţie pe poteca tematică de la Râpa Roşie. Foto: Asociaţia „Ecouri Verzi“.
Drumeţie pe poteca tematică de la Râpa Roşie. Foto: Asociaţia „Ecouri Verzi“.

Rezervaţia geologică Râpa Roşie, aflată pe teritoriul administrativ al oraşului Sebeş, este celebră în ţară şi în străinătate pentru fosilele de dinozauri descoperite. Astfel, pe plăcuţele de pe poteca tematică sunt descrise speciile de dinozaur care trăiau în această zonă în urmă cu zeci de milioane de ani şi ale căror fosile au fost descoperite de cercetători.

Poteca tematică din Rezervaţia Naturală şi Situl Natura 2000 Râpa Roşie a fost selectată printre cele mai frumoase şapte de astfel de obiective din România. Traseul turistic a fost amenajat şi este administrat de către Asociaţia „Ecouri Verzi“ din Cluj-Napoca.

Poteca se întinde pe o lungime de 2,7 kilometri şi se străbate în maxin două ore. Traseul este împânzit de panouri care informează turiştii cu privire la importanţa rezervaţiei şi la descoperirile realizate aici. Se regăsesc informaţii despre dinozauri, animale, păsări şi plante.

Dinozaurii, atracţia zonei

În toamna anului trecut, paleontologul clujean Matyas Vremir a descoperit la Râpa Roşie o vertebră care a aparţinut unui pterosaurian, cea mai mari reptilă zburătoare din lume. Acesta a mai descoperit în 2009 pe malul râului Sebeş şi scheletul unei noi specii de dinozaur care a primit numele de „balaurul bondoc“.

„S-au descoperit aici oase de dinozauri pitici erbivori (Magyarosaurus dacus, Zalmoxes sp.), bucăţi din ţestoasa denumită Kallokibotion bajazidi şi oasele celei mai mari fiinţe care zburat vreodată pe Pământ, pterosaurul denumit de cercetători Hatzegopteryx sp. Au fost găsite şi bucăţi dintr-un conifier pietrificat Telephragmoxylon transsylvanicum“, a precizat Horaţiu Popa, preşedintele Asociaţia „Ecouri Verzi“.

Drumeţie pe poteca tematică de la Râpa Roşie. Foto: Asociaţia „Ecouri Verzi“.

Galerie foto: Râpa Roşie

Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 hectare situată la aproximativ trei kilometri de Sebeş. Pereţii săi de culoare roşie au înălţimi cuprinse între 80 si 100 metri şi s-au format ca urmare a eroziunii apei timp de mii de ani. Zona era în urmă cu 70 de milioane de ani una de uscat, traversată de râuri şi mlaştini, în care au trăit multe animale şi care le-au conservat cadavrele acestora.

Costurile totate ale amenajării potecii tematice sunt de 3.700 lei.

Promovare la târgul naţional de turism

Poteca tematică de la Râpa Roşie va fi inclusă într-o broşură electronică de prezentare a celor mai bune astfel de obiective turistice din România şi va fi promovată la Târgul de Turism al României ce se va desfăşura în perioada 3-6 noiembrie la Bucureşti. „În ultimii ani au apărut numeroase poteci tematice în ariile naturale protejate, însă de cele mai multe ori ele sunt promovate doar pe plan local sau regional. Astfel, scopul proiectului este să realizăm o promovare unitară la nivel naţional a celor mai bune poteci şi să le transmitem potenţialilor turişti că acestea reprezintă o modalitate inedită de descoperire a valorilor unei zone protejate”, a spus Bogdan Papuc, reprezentantul Asociaţiei de Ecoturism din România.

Un număr de 20 de poteci din toaţă ţara au fost evaluate în cadrul unui proces care a avut în vedere 14 criterii, printre care grafica panourilor, lizibilitatea şi uşurinţa de înţelegere a textului, precum şi gama de servicii ecoturistice din zonă, implicarea comunităţii locale sau promovarea pe plan local.

Drumeţie pe poteca tematică de la Râpa Roşie. Foto: Asociaţia „Ecouri Verzi“.

Galerie foto: Informaţii Traseu Tematic Râpa Roşie

Alături de cea de la Râpa Roşie au fost selectate şi potecile tematice din Parcul Naţional Călimani, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, Parcul Naţional Defileul Jiului, Geoparcul Dinozaurilor - Ţara Haţegului şi Rezervaţia Naturală Piatra Şoimilor (Băile Tuşnad).

Cum se ajunge la Râpa Roşie

Râpa Roşie se află la o distanţă de aproximativ 3 km de oraşul Sebeş, pe malul drept al Secaşului. Se ajunge plecând din centrul Sebeşului, din dreptul Centrului Cultural „Lucian Blaga”, pe strada Călăraşi, continuând apoi pe drumul judeţean 106K spre Daia Română. După trecerea peste calea ferată, când se ajunge în dreptul unităţii militare, se face stânga (nord) şi se urmează drumul de pământ care  străbate lunca Sebeşului.

După aproximativ 1,5 km drumul de pământ coteşte puternic la dreapta (nord-est) şi se trece podul peste Secaşul Mare. Imediat se poate vedea la dreapta o mică fermă. De aici drumul de acees devine greu practicabil şi de aceea este recomandat să se parcheze autovehiculele în acest loc şi să se cotinue pe jos, timp de 15 minute, până la primul panou al potecii tematice. Acesta se află înspre Râpa Roşie, la nici 200 de metri de capătul drumului de pământ care a ajuns până la gardul fostului poligon militar.

Ce este o potecă tematică: Poteca tematică face parte din aşa-numita infrastructură de interpretare, şi de cele mai multe ori, apare sub forma unor panouri informative ce sunt instalate de-a lungul unei poteci de vizitare sau drumeţie. Panourile au o grafică placută şi abordează anumite subiecte ce sunt prezentate într-o manieră ce stârneşte interesul vizitatorilor.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite