Alba Iulia: 120 de elevi îmbracă uniforma militară pentru prima dată
0Ceremonialul deschiderii noului an şcolar 2010-2011, la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” va aduna sute de elevi şi rude. Evenimentul va avea loc luni, 13 septembrie, începând cu ora 09.00.
Împreună cu cei aproximativ 400 de elevi din toţi anii de învăţământ, la această activitate vor participa părinţi, rude şi prieteni, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, ai administraţiei publice locale şi inspectoratului şcolar judeţean.
Conform tradiţiei, cei 120 de elevi din clasa a IX-a, care îmbracă pentru prima dată uniforma Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, vor rosti în prima lor zi de şcoală: "Mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
În cadrul ceremoniei va avea loc şi înmânarea plăcii „Robert Schuman” clasei cu cele mai bune rezultate obţinute în anul şcolar 2009-2010.