Alba: Curţi şi subsoluri din şase localităţi inundate în urma ploilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de subsoluri şi curţi au fost inundate, un drum judeţean a fost acoperit de aluviuni, iar mai multe posturi electrice de transformare au fost avariate, în urma ploilor căzute în ultimele 24 de ore. Evenimentele au avut loc în şase localităţi din judeţul Alba.

Problemele cele mai mari au fost înregistrate în localitatea Stremţ, unde apa a afectat peste 30 de gospodării, fiind inundate pivniţele, subsolurile şi curţile, iar DJ 750C a fost acoperit cu aluviuni. În unele pivniţe apa atinge peste un metru. Oamenii acuză indiferenţa autorităţilor locale, care au intervenit cu mare întârziere.

În comuna Ighiu au fost inundate mai multe pivniţe şi curţi, în Feneş un drum forestier a fost acoperit cu aluviuni. În oraşul Ocna Mureş a fost inundată strada Horea.

Din cauza precipitaţiilor şi a descărcărilor electrice, 12 posturi de transformare şi o linie de medie tensiune din zona localităţilor Mogoş şi Întregalde au fost avariate. O parte a consumatorilor din cele două localităţi au rîmas aseară fără energie electrică.

Echipele de intervenţie ale societăţii Electrica au reuşit, duminică dimineaţă, să remedieze toate defecţiunile apărute în reţeaua de electricitate.

Pentru ajutorarea populaţiei afectate de inundaţii, au fost mobilizaţi zeci de voluntari ai serviciilor locale pentru situaţii de urgenţă şi pompieri militari.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite