Al doilea abandon românesc în cursa Arctic Ultra din Canada. Polgar Levente, primul sportiv cu handicap acceptat, s-a retras după 108 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polgar Levente a fost nevoit să părăsească competiţia. Foto: Facebook/ 6633 Arctic Ultra
Polgar Levente a fost nevoit să părăsească competiţia. Foto: Facebook/ 6633 Arctic Ultra

Doi români au ieşit vineri, 8 martie, din cursa 6633 Arctic Ultra, cea mai dură competiţie de ultramaraton din lume, care se desfăşoară pe o distanţă de 618 kilometri, în Canada, la nord de Cercul Polar. După Avram Iancu, care a părăsit competiţia dimineaţă (ora României), în cursul serii a abandonat şi Polgar Levente.

UPDATE ”Am prins un vânt extrem de puternic. Mi-a aruncat sania de vreo 4 ori. Am văzut ce înseamnă iadul adevărat. Vizibilitatea era 0. Nu vedeam absolut nimic. A venit doctorul şi mi-a zis că îmi este viaţă pusă în pericol şi m-au retras. I-am rugat să mă lase să termin competiţia măcar onorific, fără să fiu în clasament, doar să mă ajute să-mi scot sania de pe unde era. Le-am arătat degetele de la picioare, de la mână. Eram ok şi într-o poziţie bună. 5 kilometri mai aveam şi scăpam. Am dat de pământ cu toată încrederea oamenilor. Mi-e ruşine în faţă tuturor celor care au avut încredere în mine.Îmi vine să întru în pamant“, a spus vizibil emoţionat şi afectat Levi, după abandonul din competiţie.

____________________________________________

Polgar Levente a părăsit competiţia după ce a parcurs ceva mai mult de 67 de mile (108 km) din totalul de 350, la doar 3 mile (5 km) de al doilea punct de control.

Avram Iancu a abandonat după 47,7 mile (77 km). Pe primul loc se află, în continuare, Tiberiu Uşeriu, câştigătorul ediţiilor din 2016 şi 2017, urmat la o distanţă de circa 10 mile de irlandezul Patrick O Toole. Tibi a parcurs peste 86 de mile (140 km) şi a trecut de punctul de control nr. 2 în urmă cu 5 ore. 

”Din pacate Levi a abandonat si el. E ok, nu e nimic grav. Vestea buna e ca a sunat Tibi. Era atât de grabit si plin de energie, încât nu a stat la povesti ca să il înregistram, are o treaba de rezolvat acolo. Azi noapte au trecut prin Hurricane Valley si au fost vânturi extrem de puternice. Nu a fost foarte frig, dar vântul a fost cumplit. Cu greu a scăpat fără să îl scoată de pe drum”, a scris pe grupul susţinătorilor Arctic Ultra, Adrian Toma, ultramaratonist şi susţinător al lui Tibi Uşeriu.

useriu arctic ultra

Tiberiu Uşeriu se află la conducerea cursei. Foto: Facebook/ 6633 Arctic Ultra

Adrian Toma crede că motivul pentru care a abandonat Avram Iancu a fost viteza prea mare cu care a plecat în cursă. ”Tibi a ajuns în primul CP cu 12 minute mai rapid ca anul trecut, şi în CP2 cu 88 minute mai rapid ca anul trecut. Tibi e un alergător bun, dar atunci când e încolţit devine locomotivă. La start Avram Iancu a plecat cot la cot cu el, aşa că, aţi ghicit, viteză a fost dementă.  Avram Iancu a rezistat o oră lângă el, după care a rămas treptat în urmă lui. După 2 ore a trecut şi irlandezul de Avram, iar la ora 1 noaptea, după ce a fost depăşit de alţi 4 concurenţi, Avram a abandonat. Nu ştim motivul abandonului, dar e posibil să aibă legătură cu plecarea cu viteză prea mare. Pe a doua etapă l-a avut pe irlandez în ceafă (şi încă îl mai are), aşa că ritmul, după cum vedeţi, e mult mai mare că anul trecut”, a scris, anterior, Adrian Toma.

Patru români, între care o femeie, au luat startul Maratonului 6633 Arctic Ultra, care se desfăşoară între 8-17 martie. Între cei patru reprezentanţi ai României se numără şi Tibi Uşeriu, cel care a câştigat ediţiile din 2016 şi 2017. Ceilalţi temerari sunt Avram Iancu, cunoscut pentru traversarea înot a Canalului Mânecii sau parcurgerea, tot înot, a Dunării, precum şi Floretina Iofcea (româncă stabilită în Canada) şi Polgar Levente, din Aiud, primul sportiv cu dizabilităţi acceptat la acest ultramaraton.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite