A murit de infarct la 17 ani în sala de fitness. Ce a mai arătat autopsia adolescentei din Alba Iulia

0
Publicat:

Autopsia realizată adolescentei în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia, care a murit sâmbătă, 19 noiembrie, la o sală de fitness din oraș, a arătat că tânăra a decedat în urma unei infarct miocardic.

Flavia a decedat la doar 17 ani FOTO Facebook
Flavia a decedat la doar 17 ani FOTO Facebook

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, cauza morții Flaviei, adolescenta de 17 ani, din Alba Iulia, care a intrat în stop respirator în timp ce se antrena într-o sală de fitness din oraș, a fost un infarct miocardic acut.

Fata, care făcuse înot de performanță, nu se afla pentru prima dată într-o sală de forță. Dar sâmbătă, 19 noiembrie, după o serie de ridicări, nu a mai putut respira.

Echipajul de pe ambulanța chemată în ajutor nu a reușit să o salveze, astfel că au declarat decesul fetei de doar 17 ani.

Cum necropsia nu a fost concludentă cu privire la cauza morții, analize suplimentare au fost solicitate în cadrul dosarului penal pentru ucidere din culpă, deschis de poliție. 

Rezultatul investigațiilor suplimentare a arătat că fata a suferit un infarct miocardic acut, care a dus la insuficiența respiratorie ce i-a adus sfârșitul. 

Flavia era voluntar Crucea Roșie

Martorii au relatat că adolescenta a făcut câteva exerciții cu o bară fără greutăţi, care cântărea în jur de 20 de kg, iar la un moment dat a zis că nu mai poate să respire. A căzut din picioare şi toţi au sărit să o ajute. Patronul sălii de fitness a sunat la 112 şi a venit Ambulanţa.

Din păcate era deja în stop cardio-respirator, deși medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de mai bine de o oră.

Fata era silitoare şi zâmbitoare, voluntar la Crucea Roşie şi Cercetaşii României, care se pregătea de admitere la facultate în Cluj şi planifica să îşi ia permisul auto anul viitor. Flavia va fi înmormântată marți, 22 noiembrie a.c..

Colegii și profesorii de la liceul unde învăța adolescenta, Colegiul „Horea, Cloșca și Crișan“ din Alba Iulia, sunt în stare de șoc și nu își explică cum a fost posibilă o asemenea tragedie. Nimeni nu știa ca ea să aibă probleme de sănătate. În amintirea ei, elevii au adus flori și lumânări la intrarea în școală. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite