700.000 de euro pentru piste de biciclete la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următorii doi ani se vor amenaja aproape 20 de kilometri de piste pentru biciclete la Alba Iulia Proiectul a fost iniţiat de primărie şi va fi finanţat în cea mai mare parte de Ministerul Mediului

Alba Iulia va avea în doi ani aproape 20 de kilometri de pistă pentru biciclete. Consiliul local a aprobat marţi participarea administraţiei locale la programul de realizare a pistelor de biciclete derulat de Ministerul Mediului şi finanţat din Fondul de Mediu. Investiţia va costa 3,1 milioane de lei (aproximativ 730.000 de euro) şi ar aurma să fie finanţată în procvent de 83,5 la sută din Fondul de Mediu.

Primăria va contribui cu restul de 16,5 la sută, adică aproape 500.000 de lei. Pistele vor lega Cetatea de cartierele oraşului şi de localităţile componente, Miceşti, Pâclişa şi Bărăbanţ. Amenajarea pistelor va începe în toamna acestui an şi va fi finalizată în 2014.

Piste pe asfalt şi pe drumuri de pământ

„Odată cu creşterea numărului de maşini deţinute de cetăţeni şi persoane juridice, capacitatea maximă de circulaţie rutieră posibilă a mai multor străzi principale din oraş a fost depăşită. Continuitatea trotuarelor este întreruptă de parcarea ilegală sau lăţimea insuficientă, astfel fiind afectată circulaţia pietonilor. Deplasarea populaţiei pe distanţe mici în interiorul oraşului cât şi spre localităţile învecinate oraşului fără mijloace auto este descurajatoare datorită lipsei pistelor pentru biciclişti“, se afirmă într-un raport semnat de Ana Metea, şef serviciu Investiţii în Primăria Alba Iulia.

Pista va avea două tronsoane, unul de 7,97 kilometri şi unul de 10,83 kilometri. O distanţă de 11,4 kilometri de pistă va fi amenajată pe drumuri de pământ, iar 7,4 kilometri pe drumuri asfaltate. „Alba Iulia dispune de condiţii geografice şi climatice deosbit de favorabile pentru încurajarea circulaţiei cu bicicleta. Oraşul ar deveni mult mai prietenos şi mai atractiv pentru turişti şi pentru majoritatea localnicilor, chiar dacă nu ar fi pentru început şi spre satisfacţia unei minorităţi de şoferi“, se mai susţine în document.

Consiliul local a aprobat şi transmiterea terenurilor pe care vor fi amenajate pistele către Administraţia Fondului de Mediu din Ministerul Mediului. Pistele vor avea ca punct de plecare şanţul de nord al Cetăţii. De aici pe străzile Nicolae Iorga, 1 Decembrie 1918, Lalelelor şi Nicolae Grigorescu se va ajunge până în zona Schit. Se va continua apoi pe strada Mircea Eliade până în zona Valea Popii şi de aici până în suburbia Miceşti. Pe Calea Labului, Scărişoarei, Zăvoi, Drăgăşani şi Azur se va ajunge pe strada Streiului în suburbia Bărăbanţ. Din cartierul Cetate, va fi amenajată şi o pistă pe strada Brânduşei până în suburbia Pâclişa.

Reducerea aglomeraţiei din trafic

Scopurile principale ale investiţiei sunt reducerea aglomeraţiei în trafic şi îmbunătăţirea calităţii mediului. La finalizarea proiectului se vor stabili reguli care să permită circulaţia în siguranţă a tututor participanţilor la trafic. Singurele piste veritabile sunt în prezent amenajate în şanţurile Cetăţii, pe o lungime de aproximativ 5 kilometri şi pe Bulevardul Transilvaniei. La sfârşitul anului 2009, reprezentanţii Primăriei au anunţat un proiect de amenajare piste atât în interiorul oraşului cât şi în exterior, în lungime de aproxiamtiv 50 de kilometri.

Proiectul nu a fost finalizat, atât din motive tehnice cât şi financiare. Primăria a amenajat în 2010 o pistă pentru biciclete, care face legătura între Cetate şi zona Schit. S-a marcat cu vopsea albă un spaţiu pe străzi şi trotuare, care nu poate, însă, să fie considerat o pistă în adevăratul sens al cuvântului. ONG-urile din Alba reunite în campania „Alba pe 2 roţi“ au desfăşurat în ultimii doi ani mai multe marşuri pe biciclete destinate sensibilizării autorităţilor locale. Pentru ca deplasarea bicicliştilor să se face în siguranţă a fost nevoie şi d eprezenţa unui echipaj de poliţie.

“Nu ne vom opri până nu vedem realizată infrastructura minimală pentru mersul pe bicicleta în siguranţă în oraş”, a spus sociologul Simona Branişte, iniţiatorul evenimentelor „Alba pe 2 roţi“. Campania promovează drepturi egale pentru bicicilişti cu toţi participanţii la trafic.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite