Zoolander manechinul
0Nu este cel mai la indemana sa faci pe manechinul cand abia atingi 1,65. Dar in comedii totul este posibil. Nu este usor nici sa faci pe idiotul, dar de atatea ori naivitatea ori putinatatea mintii
Nu este cel mai la indemana sa faci pe manechinul cand abia atingi 1,65. Dar in comedii totul este posibil. Nu este usor nici sa faci pe idiotul, dar de atatea ori naivitatea ori putinatatea mintii sunt materia prima a hazului. In cel de-al treilea film al sau de autor, Ben Stiller, stiut mai ales in postura de actor ("Mary cea cu vino-ncoa'", "Un socru de cosmar") se dovedeste un bun cunoscator al mecanismelor genului. Cu putini ani in urma, Robert Altman isi batea joc de lumea modei de la inaltimea cinismului ce i-a adus reputatia de a da mereu cu tifla Hollywoodului (Prêt-à-porter). Ben Stiller o ia in raspar din moment ce personajul sau, asa scund, uratel, vesnic nedumerit - sau batut in cap - cum ni se infatiseaza, castiga de trei ori titlul de "Cel mai bun model masculin al anului". Cum spuneam, totul devine cu putinta, inclusiv sa fii trantit la pamant, sa accepti caznele "muncii de jos" (ce-i drept, nu pentru multa vreme). Chemarea talentului este irepresibila si duce departe, pana la intalnirea cu alta lume, a comploturilor politice. Inconjurat de o parte a familiei sale, tatal - Jerry Stiller, nevasta - Christine Taylor, onorat de guest-staruri precum David Bowie sau Milla Jovovich, de actori de talia lui Jon Voight, autorul-actor da frau liber inventivitatii. Experienta sa de fost imitator al vedetelor MTV in spectacolul ce-i purta numele ("Ben Stiller Show") isi spune cuvantul. Mobilitatea, agilitatea in schimbarea mastilor vin mai de departe. Colaboratori in scrierea scenariului: Drake Sather si John Hamburg. Imaginea: Barry Peterson. Montajul: Greg Hayden ("Un socru de cosmar"). Durata: 1h29'. Distribuit de RO IMAGE 2000