„Vreau să văd leul, pentru că e zodia mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Andrei Preda a câştigat aventura mult  visată cu revista „Rahan“
Răzvan Andrei Preda a câştigat aventura mult visată cu revista „Rahan“

Răzvan Andrei Preda (9 ani), din Bucureşti, este unul dintre cei cinci câştigători ai concursului „Rahan te trimite în safari“. Răzvan are numai nota 10 la „Ştiinţe“ şi speră că în Kenya va descoperi mai multe lucruri despre animale decât la şcoală.

„Am văzut reclamele cu Rahan şi, deşi nu ştiam foarte clar despre ce e vorba, ­mi-au plăcut. Am vrut să mă conving singur că Rahan e puternic şi curajos. Poate, când o să fiu mare, o să am şi eu aceleaşi calităţi", spune băiatul despre cel mai iubit erou al benzilor desenate din „Epoca de Aur".

Răzvan Andrei Preda se numără printre cei cinci câştigători, desemnaţi prin tragere la sorţi, ai concursului organizat de Adevărul Holding şi abia aşteaptă să plece în Kenya. Deşi nu cunoştea foarte multe lucruri despre ţara africană, băiatul povesteşte că, de la aflarea veştii că va pleca în Kenya, a început să caute mai multe informaţii despre „continentul negru".

„Sunt curios să văd care este diferenţa dintre grădina zoologică şi safari. Ştiu că animalele sălbatice sunt libere acolo şi că nu mai există gratii care să mă despartă de ele. Vreau să văd în primul rând leul, pentru că e zodia mea, dar nu promit că n-o să fug dacă se apropie prea mult de mine", glumeşte băiatul.

Pasiunea pentru animalele sălbatice se numără printre hobby-urile mai vechi ale lui Răzvan, care, deşi s-a împrietenit foarte bine cu computerul, îşi ocupă o bună parte din timpul liber răsfoind antologiile pe care i le cumpără părinţii.

„Îmi place să citesc despre rechini, balene sau şerpi şi am o mulţime de reviste cu animale sălbatice. Mai mult, anul acesta, la «Ştiinţe», am avut de făcut un portofoliu în care trebuia ­să-mi aleg un animal şi să vorbesc despre el. Am ales maimuţa, am descris locul unde trăieşte, cu ce se hrăneşte şi multe altele, dar poate că o să învăţ şi mai multe în Kenya", speră Răzvan.

Aventurile eroului din vremurile îndepărtate ale preistoriei l-au fascinat şi pe pe pe tatăl lui Răzvan, Stelian Preda, căruia, în anii '80, nu-i scăpa niciun număr din ediţia tipărită în limba franceză a revistei „Rahan".

„Acestea erau desenele frumoase pe care le vedeam noi înainte de '89 şi alături de care am crescut. Era destul de greu să le ai, revista se procura pe sub mână, aşa că pentru noi, copiii de atunci, avea o valoare extraordinară. De aceea mi-am zis că trebuie să aibă şi Răzvan revistele, mai ales că acum sunt tipărite în limba română.

De fapt, acestea sunt poveşti naturale, care pot fi adevărate şi din care poţi învăţa câte ceva. Nu aveam noi acces la efectele speciale de astăzi, la tot felul de monştri şi de roboţi, aşa că aventurile lui Rahan erau deliciul copilăriei noastre", spune domnul Preda, care se ocupă de o spălătorie auto.

Toată familia merge în savana africană

Fiecare câştigător are dreptul de a fi însoţit de două persoane în excursia în savana africană oferită de „Adevărul". „În cazul nostru a fost foarte simplu să ne hotărâm. Suntem o familie unită şi vom merge împreună, chiar dacă Răzvan mi-a spus că mulţi colegi de la şcoală l-au rugat să-l însoţească în Africa", explică Stelian Preda. Acesta spune că va cumpăra în continuare colecţia de reviste „Rahan" până la ultimul număr.

„Lui Răzvan îi place să citească aceste poveşti mai mult decât să se joace la calculator. În plus, condus de melancolia faţă de personajul principal al benzilor desenate din adolescenţa mea, voi completa cu siguranţă colecţia", spune hotărât tatăl lui Răzvan.

"Unii dintre colegii de la şcoală nu m-au crezut că am câştigat excursia în Kenya. Cred că ar fi vrut şi ei să meargă, dar ei au doar câteva numere din «Rahan»."
Răzvan Andrei Preda
9 ani

„Rahan" continuă seria poveştilor!

Colecţionarii benzilor desenate pot cumpăra în continuare revistele „Rahan". Numărul din această săptămână, pus în vânzare de marţi, se găseşte la toate chioşcurile de ziare din ţară, la preţul de 7,95 lei. Revista cuprinde trei aventuri inedite ale lui Rahan: „Faleza de argilă", „Monstrul din alte timpuri" şi „Maimuţele-oameni". Pentru mai multe detalii, accesaţi rahan.adevarul.ro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite