Vitraliile de la Curtea Sticlarilor ajung in toata Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un metru patrat costa intre 250 si 350 de euro

Vitraliul e la mare moda in constructiile de lux. La Curtea Sticlarilor din centrul vechi al Bucurestilor, mesterii il realizeaza la fel ca sticlarii care au lucrat vitraliile catedralelor franceze din secolul XII. Sticla poate fi imbinata in stiluri diferite, de la clasic la modern, in functie de gustul clientului. Imbinarea metalului cu sticla creeaza o pretiozitate a suprafetei ce aminteste de bijuterie. "Acum am terminat o comanda pentru noul hotel al lui Mitica Dragomir", ne spune Nicolae Cioboiu, seful mesterilor de la Curtea Sticlarilor. "I-am lasat masca. Daca n-ai sti ca e hotel, ai jura ca-i cazinou. Vitraliul da interiorului o nuanta de lux." Pretul vitraliului facut manual e destul de mare: intre 250 si 350 de euro pe metru patrat. "Lucram numai pe baza de comanda, ca nu ne permitem sa producem pe stoc. Avem clienti in toata Europa si in America." Pe langa vitralii, cei sase mesteri de pe strada Selari reconstituie candelabre vechi de Murano sau piese pentru argintarie. "Reproducem lucrari vechi si chiar acum am realizat o copie dupa o asemenea piesa la cererea unui muzeu din Italia." Turistii sunt mai mult atrasi de culorile vii ale vaselor tip Galle sau de tip Nancy, de vasele cu depunere metalica, lampile Tiffany sau produsele tip Murano. "Mai toti ne cer sa nu taiem capatul de sticla cu urma de la teava cu care a fost suflata, sa se vada ca a fost lucrata manual. Asta ii da valoare, altfel, sticla este aceeasi." Seful sticlarilor spune insa ca profitul, "ala mic, de ni-l lasa statul", nu-l face din banii lasati de strainii ce-i intra in curtea sticlariei de pe Selari. "Din pacate, sunt din ce in ce mai putini turisti. Au avut grija de ei tiganii: mai un portofel furat, mai o zdreanta pusa la uscat la balcon, cu zoaia ce se scurge pe limuzine...Toti primarii care au venit s-au laudat ca termina cu tigania din centrul vechi al Bucurestiului. N-au facut nimic. Tot noi am salubrizat strada, pe cat am putut. Am renovat, am dat cu var, iar zidurile mananca o caruta de bani. In locul gropii cu cioburi am facut un mic barulet, pentru protocol. Vrem sa facem un bar si pentru turisti, sa poata oamenii sa bea o cafea in timp ce se uita cum lucreaza mesterii nostri." Meseria lor e pe cale de disparitie. "Din cate stiu, Mediasul nu mai pregateste sticlari. Incerc acum o colaborare cu cei de la Arte Plastice, sa aduc studenti aici pe care sa-i invat sticlarie. Nici eu nu-mi explic de ce nu mai exista o scoala pentru sticlari."

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite