Victimele comunismului vor beneficia de reparaţii juridice | adevarul.ro

Victimele comunismului vor beneficia de reparaţii juridice

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, precum şi consecinţe administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, vor beneficia de ştergerea

Persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, precum şi consecinţe administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, vor beneficia de ştergerea tuturor consecinţelor penale şi repunerea în drepturi, în cazul în care a fost dispusă decăderea din aceste drepturi sau degradarea militară, se arată într-un proiect de lege adoptat, azi, de Guvern.

Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a menţionat luni, la finalul şedinţei extraordinare de Guvern, că proiectul a fost iniţiat de Ministerul Justiţiei şi prevede 'reabilitarea legală a persoanelor care au suferit acele tipuri de condamnări'.

'Unul dintre motivele pentru care a fost amânată este aceea de a se limita numărul persoanelor care pot solicita şi eventuale daune la persoana în cauză şi la soţul supravieţuitor. Numărul total al persoanelor este greu de estimat, dar în OUG am făcut lucrurile în aşa manieră să înlăturăm posibilitate unui arbitrariu, adică să nu apară cazuri care să nu fi fost deja prevăzute în legislaţie. Cred că faţă de numărul persoanelor care au fost condamnate şi care apar în diverse acte normative de reparaţii, deportaţi, cei persecutaţi pe motive etnice sau politice, la arestaţi, la deţinuţii politici, nu prea mai sunt alte situaţii. Deci, nu o să avem o modificare spectaculoasă faţă de numărul persoanelor care au beneficiat de legi de reparaţie până acum. Aici este vorba de o reparaţie de natură juridică, în primul rând', a spus Vosganian.

El a afirmat că, potrivit proiectului adoptat de Executiv, 'în situaţia în care este vorba de persoane decedate, care nu mai au nici moştenitori până la gradul 4, există posibilitatea să poată acţiona organizaţii care au asftel de atribuţii'.

Vosganian a precizat că o altă modificare ar fi 'scoaterea de sub incidenţa legii a condamnărilor politice, care s-au datorat unor activităţi cu caracter fascist sau unor alte activităţi incriminate de lege, care vin din 1945', şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti şi au obţinut anularea hotărârilor de condamnare până la data intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit unui comunicat de presă remis Rompres, proiectul de lege prevede 'ştergerea consecinţelor penale ale tuturor condamnărilor pentru infracţiuni care au fost folosite pentru a reprima opozanţii regimului comunist' şi propune ca, pe lângă aceste măsuri, să fie reglementată şi situaţia persoanelor ale căror condamnări de natură politică îşi produc în continuare efectele.

'Au fost create posibilităţi explicite pentru ca instanţele de judecată să poată acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, dacă se apreciază, în urma cercetării tuturor circumstanţelor cauzelor, că reparaţia obţinută prin efectul Decretului Lege nr. 118/1990 şi a OUG nr. 214/1999 nu este suficientă', se arată în comunicatul citat.

Conform sursei citate, persoanele condamnate politic pot să solicite instanţei de judecată constatarea caracterului politic al condamnării lor, cererea putând fi introdusă şi după decesul persoanei în cauză de către rudele acesteia până la gradul al patrulea. Cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi este scutită de taxa de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia unde se află domiciliul persoanei interesate.

Reprezentantul statului în aceste procese va fi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi acesta va executa hotărârile judecătoreşti în ceea ce priveşte despăgubirile acordate.

Instanţa de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Pe de altă parte, potrivit proiectului de lege, 'orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, sau soţul supravieţuitor, după decesul acesteia, poate solicita instanţei de judecată, în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru condamnare'.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite ca prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al OUG nr. 214/1999.

De asemenea, persoanele îndreptăţite pot solicita instanţei acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri în echivalent, potrivit legislaţiei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite