Vara se numără otitele de ştrand | adevarul.ro

Vara se numără otitele de ştrand

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O baie de vis în ştrand sau într-o piscină îmbietoare se poate transforma într-un coşmar. Una dintre afecţiunile care pot da acest coşmar este otita acută. Otita apare din cauza

O baie de vis în ştrand sau într-o piscină îmbietoare se poate transforma într-un coşmar. Una dintre afecţiunile care pot da acest coşmar este otita acută.

Otita apare din cauza pătrunderii apei contaminate cu microbi în conductul auditiv, la care se adaugă schimbările bruşte de temperatură şi curentul de aer, explică dr. George Dumitraşcu, medic specialist ATI.

Aceste afecţiuni ale urechii sunt frecvente în sezonul estival şi sunt provocate de stafilococii, pneumococii sau streptococii care abundă în apa călduţă din bazinele ştrandurilor sau din lacuri. Otita face parte din grupa bolilor de sezon şi este des întâlnită la înotători sau la scufundători.

Chiar dacă bazinele sunt dezinfectate conform normelor sanitare, apa poate fi infestată de înotătorii care sunt deja purtători de microbi.

Tocmai de aceea, medicii îi sfătuiesc pe aceştia din urmă să se trateze, pentru a nu-i contamina, prin intermediul apei din bazin, şi pe cei sănătoşi. De asemenea, este recomandabil ca persoanele care au sistemul auditiv inflamat să apeleze de urgenţă la medicul specialist ORL şi să nu se trateze empiric.

O durere acută, junghiuri cu momente de paroxism, cu o impresie de căldură puternică în fundul urechii pot fi cauzate de o simplă otită externă (furuncul de ureche, infecţie a canalului auditiv) sau de o otită supurată. Infecţia urechii medii (otita medie) este o inflamaţie sau infecţie a urechii medii. Infecţia poate fi produsă şi de o răceală.

Aceasta provoacă umflarea şi închiderea tubului de legătură dintre urechea medie şi gât, tub numit "Trompa lui Eustache". Astfel, este împiedicată drenarea secreţiilor din urechea medie.

Tocmai aceste secreţii sunt un mediu prielnic de dezvoltare a germenilor care se dezvoltă, provocând infecţia urechii. Copiii mici sunt cei mai expuşi riscului de infecţie deoarece, în cazul lor, trompa lui Eustache este mai scurtă şi se poate înfunda mai uşor decât în cazul adulţilor.

Iulie-august, sezon de îmbolnăviri

În cazul unei otite externe, un tratament local poate să fie suficient (picături auriculare). Atenţie, acestea sunt însă contraindicate atunci când timpanul este rupt (perforat). În astfel de cazuri, numai medicul este cel care poate prescrie tratamentul cel mai bun, după un examen complet al urechii. Pacienţii care suferă de otită sunt sfătuiţi să nu urmeze un tratament cu antibiotice "după ureche", mai ales în cazul otitelor supurate.

Aceste medicamente pot agrava considerabil boala, dar, mai ales, pot crea o rezistenţă a stafilococilor la tratamentul cu antibiotice. Perioada de maximă răspândire a otitei se înregistrează în lunile iulie-august, când temperaturile ridicate favorizează înmulţirea germenilor.

"Netratată, infecţia poate ajunge la sinusuri, la oasele craniului şi se poate croniciza", atrage atenţia dr. Dumitraşcu. Tocmai de aceea, specialiştii recomandă, în special copiilor, dar şi adulţilor, să evite înotul pe sub apă, iar celor care nu se pot abţine de la această practică le recomandă să se protejeze cu ajutorul dopurilor protectoare care se găsesc la orice farmacie.

Sfaturile şi informaţiile prezentate în această rubrică nu se pot substitui indicaţiilor şi prescripţiilor medicului de specialitate. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele efecte adverse provocate de aplicarea sfaturilor publicate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite