Vânător de studenţi pentru o universitate americană
0Sorin Nastasia este ambasadorul român al Universităţii North Dakota
A plecat la Universitatea North Dakota să-şi facă doctoratul în comunicare şi, pe lângă statutul de doctorand, Sorin Nastasia este astăzi şi ambasador al universităţii americane. Unul din obiectivele pe care le are în "fişa postului" vizează atragerea studenţilor străini în instituţia de învăţământ din oraşul Grand Forks. Aflat pentru câteva săptămâni în România, Sorin şi-a luat rolul în serios şi s-a întâlnit cu tinerii români, cărora le-a povestit cum anume pot ajunge să studieze în Statele Unite ale Americii pe banii americanilor. "Cei de la North Dakota sunt mai dispuşi ca oricând să primească aplicaţii din partea românilor", a declarat, în exclusivitate, pentru Adevărul, Sorin Nastasia.
Cum recrutează studenţii
Soţia lui Sorin Nastasia, Diana, a fost prima care-a plecat în State, cu o bursă Fulbright, la University of North Dakota, School of Communication. Sorin a umat-o în 2003 şi-acum sunt singurii români din universitate. "Am fost iniţial acceptat la master şi, după un an de zile în care a trebuit să obţin numai note maxime, am fost primit la doctorat. Astăzi sunt graduate teaching assistant, am dreptul să lucrez douăzeci de ore pe săptămână, lucrez cu câte două clase de 25 de studenţi, sunt scutit total de taxele de şcolarizare şi primesc 2.000 de dolari pe lună pentru activitatea pe care o desfăşor, iar universitatea mi-a dat alţi 5.000 de dolari pe vară, ca să-mi încep lucrarea de doctorat", spune Sorin Nastasia. Din februarie 2006, el este şi unul dintre cei patru ambasadori ai universităţii - un român, doi ucraineni şi un camerunez, a căror menire e să promoveze universitatea în ţările de baştină şi să găsească studenţi interesaţi să-şi desăvârşească traseul educaţional la North Dakota. Sorin şi-a învăţat bine lecţia şi-ţi enumeră pe nerăsuflate atuurile pe care le are University of Norh Dakota: "Aici se face şcoală serioasă, căci e universitate cu tradiţie, înfiinţată în 1883. În acest moment, are cam 13.000 de studenţi, înrolaţi în mai mult de 180 de programe de studii. Este una dintre primele o sută de universităţi din Statele Unite ale Americii şi una dintre primele cincizeci de universităţi publice, ceea ce înseamnă ceva, ţinând cont că în America sunt mai mult de 4.000 de universităţi". Concret, University of North Dakota oferă 151 de programe de studiu la nivel undegraduate, 57 de programe de master şi 22 de programe doctorale, toate programele de tip graduate desfăşurându-se la University of North Dakota Graduate School, care adună peste 2.000 de studenţi. De altfel, în topul realizat anual şi intitulat "America's Best Graduate Schools", U.S. News&World Report a clasat şcoala de Medicină din cadrul universitătii pe locul 3, datorită aplecării sale spre medicina rurală, iar în clasamentul "Princeton Review/Forbes.com", University of North Dakota este a paisprezecea instituţie în "Top 25 Most Entrepreneurial Undegraduate Campuses in the Country".
Informaţii utile pentru tinerii români
Tinerii români care vor să studieze la University of North Dakota trebuie să parcurgă o serie de paşi, în funcţie de tipul de program pe care vor să-l urmeze: undergraduate (licenţă) sau graduate (master şi doctorat). "Cei care vor să-şi înceapă studiile de tip undergraduate la North Dakota trebuie să ştie că vor plăti primul an de studiu, abia după acesta, în funcţie de rezultatele obţinute, având posibilitatea să aplice pentru o bursă. Am auzit, însă, că există în ţară diverse burse, diverse posibilităţi de a finanţa acest prim an de studiu, aşa că sfatul meu pentru cei interesaţi este să încerce, să-şi facă dosarul şi să aplice". Primul pont al lui Sorin Nastasia pentru liceenii care vor la North Dakota este "să consulte site-ul www.und.edu, să meargă la secţiunea
A to Z search
şi să găsească informaţii despre specializarea care îi interesează. Să meargă apoi la secţiunea intitulată
International Center
şi să vadă ce se cere unui student internaţional: ce trebuie să conţină dosarul, ce rezultate trebuie să aibă la testele standardizate, care sunt testele pe care trebuie să le susţină. Un tânăr care vrea la master sau la doctorat are posibilitatea să primească bursă chiar din primul an, aşa că este uşor avantajat. Paşii sunt asemănători: site-ul universităţii, Internaţional Center şi apoi Graduate School. Prin Graduate School, mergi la departamentul care îţi face cu ochiul şi afli toate condiţiile pentru a fi admis".























































