Valoarea voucherelor de vacanţă, îngheţată. Tichetele se vor da peste doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 lei vor fi acordate angajaţilor din sectorul public şi în următorii doi ani - 2019 şi 2020. De la 1 decembrie acestea trebuiau înlocuite însă de indemnizaţii de vacanţă în valoare egală cu cel puţin salariul minim brut pe economie.

„Printr-o decizie pe care o adoptăm astăzi, continuăm o măsură care a contribuit la dezvoltarea turismului românesc. Vom acorda voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei angajaţilor din sistemul public şi în următorii doi ani, 2019 şi 2020. Vorbim de o măsură apreciată şi de către români. Peste 1.200.000 de persoane au primit vouchere de vacanţă în acest an, pe care le-au utilizat în unităţi de cazare în România", a precizat Dăncilă vineri, la începutul şedinţei de Guvern, arată Digi24.

Ea a subliniat că acordarea acestor vouchere a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti până în luna septembrie.

„Acest fapt a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti din ţara noastră, până în luna septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, faţă de anul trecut, se înregistrează o creştere cu 10% a solicitărilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România", a adăugat Dăncilă.

Care sunt cauzele?

„Aplicarea, începând cu data de 01 ianuarie 2019, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, prin acordarea voucherelor de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară garantate în plată pentru un angajat sau a dispoziţiilor Legii-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie. În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi, cu consecinţe negative, atât asupra drepturilor salariaţilor, cât şi asupra întregii industrii a turismului românesc. Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31.12.2020, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor OUG 8/2009 cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, reduce impactul negativ susmeţionat” se arată în nota de fundamentare a actului legislativ aprobat vineri de către Guvern.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite