Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional este de aproape 25% din populaţia eligibilă
0Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional este de aproape 25% din populaţia eligibilă, a anunţat, joi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit medicului militar, cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează în Bucureşti - aproape 45% din populaţia eligibilă - şi Cluj - cu peste 41%.
"Este important să creştem numărul de cabinete de medicină de familie în care se vaccinează. Sunt, în momentul de faţă, peste 2.360 de cabinete de medicină de familie care au activitate de vaccinare, cele mai mult primind vaccin de la compania Johnson & Johnson şi s-au administrat până la acest moment peste 167.000 de doze de vaccin în cabinetele de medicină de familie. (...) Municipiul Bucureşti are cea mai mare rată de acoperire vaccinală. Ne apropiem de 45% din populaţia eligibilă, urmat de Cluj, cu peste 41% rată de acoperire vaccinală din populaţia eligibilă şi vorbim de o rată de acoperire vaccinală la nivel naţional de aproape 25% din populaţia eligibilă", a spus Valeriu Gheorghiţă la conferinţa online "Pandemia COVID-19: Vaccinuri. Vaccinare", organizată de Academia de Ştiinţe Medicale, potrivit Agerpres.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a arătat că vaccinarea reprezintă soluţia la "îndemână" până la o eventuală apariţie a unui tratament "care să îşi facă efectul".
Pe de altă parte, Valeriu Gheorghiţă a declarat marţi că 45% dintre centrele fix de vaccinare funcţionează la mai puţin de jumătate din capacitate, astfel că în 11 centre de vaccinare activitatea va fi sistată temporar, va fi redus programul de lucru în 127 de centre şi că au fost închise 70 de fluxuri din centre de vaccinare cu activitare redusă.
Potrivit preşedintelui CNCAV România are circa 60% rată de utilizare a vaccinurilor recepţionate, din aproape 15 milioane de doze, din cauza scăderii numarului de persoane care s-au vaccinat în ultimele săptâmani cu prima doză de vaccin anti-COVID.