Vaccinul antigripal ajunge la medicii de familie. Cele mai multe doze vor fi distribuite în Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1 milion de doze vor fi livrate către medicii de familie
1 milion de doze vor fi livrate către medicii de familie

Ministerul Sănătăţii a început, luni, livrarea celor un milion de doze de vaccin gripal în teritoriu, astfel că va debuta campania naţională de imunizare gratuită, informează instituţia.

Potrivit unui comunicat de presă, contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei de achiziţie prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la direcţiile de sănătatea publică.

Luni vor fi livrate vaccinurile gripale către direcţiile de sănătate publică din: Constanţa (91.170 doze), Bucureşti (36.630 doze), Ilfov (6.520 doze), Călăraşi (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze), Buzău ( 23.487 doze), Prahova (43.465 doze), urmând ca în cel mai scurt timp procesul de distribuire a vaccinului să fie finalizat  la nivel naţional.

Acord cadru pentru achiziţia de vaccin antigripal

Pentru a evita în viitor situaţiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătăţii a  încheiat, pentru prima oară, un acord –cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, Ministerul Sănătăţii încheie acorduri- cadru  pentru toate tipurile de  vaccin.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.  

Nu au fost confirmate cazuri de gripă

Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic, IACRS şi pneumonii) a fost de 83563, cu 3.7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (86996) şi cu 7.6% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79895).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite