Văcăroiu s-a pus pe treabă
Preşedintele interimar al României, Nicolae Văcăroiu, a semnat, miercuri, mai multe decrete de eliberare din funcţie, informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale, conform
Preşedintele interimar al României, Nicolae Văcăroiu, a semnat, miercuri, mai multe decrete de eliberare din funcţie, informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale, conform Rompres.
Potrivit documentului, au fost semnate: decretul pentru eliberarea din funcţie a lui Ioan Mihai Alexandru, procuror şef birou la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea pensionării; decretul pentru eliberarea din funcţie a lui Mircea Sandu Godea, judecător la Curtea de Apel Timişoara, în vederea pensionării; decretul pentru eliberarea din funcţie a lui Ioan Ciofu, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în vederea pensoinării; decretul pentru eliberarea din funcţie a Elisabetei Gheorghiu, judecător la Judecătoria Galaţi, în urma demisiei.
Tot miercuri, ai mai fost promulgate trei legi - Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2006 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice 'Termoelectrica'-S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala 'ROMAG - TERMO' şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale, mai precizează comunicatul.




















































