Văcăroiu: luni se va ajunge la o concluzie privind moţiunea | adevarul.ro

Văcăroiu: luni se va ajunge la o concluzie privind moţiunea

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, vineri, pentru NewsIn, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Andrei Alexandru, că până luni nu comentează "dorinţa grupurilor

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, vineri, pentru NewsIn, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Andrei Alexandru, că până luni nu comentează "dorinţa grupurilor parlamentare PD de a depune o moţiune de cenzură", urmând ca decizia să respecte legea.

Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, pentru Agenţia NewsIn, că liderul senatorilor "nu doreşte să comenteze în acest moment situaţia creată de grupurile parlamentare ale PD în dorinţa lor de a depune o moţiune de cenzură, dar, împreună şi de comun acord cu preşedintele Camerei Deputaţilor, vor convoca, luni, la amiază, Birourile permanente reunite" ale Parlamentului.

Oficialul de la Senat spune că membrii Birourilor permanente şi liderii grupurilor parlamentare vor dezbate "aspectele juridice şi procedurale ale demersului grupurilor PD, iar soluţia la care se va ajunge va respecta, cu siguranţă, atât regulamentele Parlamentului, cât şi legile în vigoare".

Democratul Cristian Rădulescu a declarat, vineri, după ce s-a prezentat la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, pentru a depune din nou moţiunea de cenzură, că aceasta va fi returnată de către Bogdan Olteanu pentru că Mihai Lupoi şi-a retras semnătura, dar că documentul a fost înregistrat la Senat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, că, în continuare, moţiunea de cenzură a PD nu întruneşte numărul necesar de semnături, iar Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vor decide luni dacă moţiunea va fi sau nu înregistrată.

"Am depus în condiţii regulamentare moţiunea "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", cu toate cele 116 semnături. Moţiunea a fost depusă la Senat şi la preşedintele Camerei Deputaţilor, care a primit între timp şi o notificare din partea senatorului Mihai Lupoi în sensul retragerii semnăturii pe care tocmai o depusese. Preşedintele Camerei Deputaţilor va returna moţiunea cu lista de semnături pentru a fi completată, dar moţiunea e depusă şi înregistrată regulamentar la Senat", a declarat Cristian Rădulescu, la ieşirea din biroul lui Bogdan Olteanu.

El a subliniat că din punctul de vedere al PD moţiunea este oficială şi regulamentar depusă şi a precizat că PD va mai obţine o semnătură "până la Birourile Permanente reunite de luni care se vor pronunţa asupra acestui caz foarte interesat". El a precizat că nu ştie ca alţi parlamentari să îşi fi retras semnătura, dar că a vorbit cu social-democratul Daniel Ionescu, care nu îşi retrage semnătura şi care s-ar fi declarat foartă supărat că Mircea Geoană a vorbit în numele său.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite