UPDATE Coronavirus în România: Care este starea celor cinci pacienţi internaţi / Doi dintre ei, declaraţi vindecaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
38 de persoane sunt în acest moment în carantină instituţionalizată în România
38 de persoane sunt în acest moment în carantină instituţionalizată în România

38 de persoane sunt în carantină în acest moment în România, a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. El a adăugat că cei 5 pacienţi internaţi se simt bine. Băiatul de 16 ani, internat ieri, în continuare nu are sintome. 23 de probe se lucrează azi la Timişoara, contacţi ai adolescentului. Colegul său de bancă s-a prezentat singur la spital.

UPDATE Autorităţile au făcut publice rezultatele unor teste de coronavirus care s-au efectuat la câţiva pacienţi din Timişoara. Astfel, conform analizelor, avem doi pacienţi care s-au vindecat. În primul rând este vorba de femeia de 38 de ani la care rezultatul a fost negativ, fiind la al doilea astfel de rezultat.

Apoi, un bărbat de 47 de ani este la al doilea test negativ, adică cel din ziua a 13-a şi a 14-a. Totuşi, atât femeia de 38 de ani, cât şi bârbatul de 47 de ani rămân deocamdată internaţi, au transmis autorităţile. 

În plus, testul efectuat tânărului de 16 ani a avut un rezultat pozitiv, după ce anterior testul a fost, de asemenea, pozitiv. Colegul de bancă al tânărului a fost testat, rezultatul fiind negativ.


Nelu Tătaru, secretar de stat şi prof. dr. Alexandru Rafila de la Institutul Matei Balş au adus noi informaţii despre situţia din România cu privire la noul coronavirus:

Toţi cei care au intrat în contact cu tânărul de 16 ani iternat ieri sunt izolaţi în acest moment.

În ceea ce-l priveşte pe bărbatul de 71 de ani diagnosticat tot ieri cu noul virus, acesta s-a întors în ţară din Italia pe 28 februarie, iar pe 3 martie a prezentat febră. Pacientul a fost internat ieri la Iaşi.

La Tribunalul Bucureşti este alertă după ce la instanţă ar fi fost adus un bărbat care ar fi suspect de coronavirus. Acesta ar fi fost vizitat în penitenciar de soţia lui care abia s-ar fi întors din Italia. Bărbatul a fost testat pentru a se stabili dacă a contactat noul coronavirus, dar încă nu au ieşit rezultatele. Potrivit profesorului Alexandru Rafila de la Institutul Matei Balş acesta nu ar fi trebuit scos din arest dacă este suspect de COVID-19.

Studiile genetice spun că s-a transmis de la liliac la om cu o gazdă intermediară care încă nu a fost stabilită, a explicat profesorul Alexandru Rafila de la Institutul Matei Balş.

Coronavirus în cifre

38 de persoane sunt în acest moment în carantină instituţionalizată în România pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). 

Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.

Pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul ţării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieşit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat. 

Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.

În cursul zilei de ieri, 4 martie, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

În acelaşi timp, cei doi români membri ai echipajului navei de croazieră Diamond Princess, care au fost infectaţi cu coronavirus şi au fost trataţi în Japonia au fost declaraţi vindecaţi şi vor fi externaţi, anunţă autorităţile române. Cetăţenii români se vor întoarce în ţară, a informat Grupul de comunicare strategică, fără a da alte detalii.

     

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite