Universitatea din Craiova livrează ciuperci expirate | adevarul.ro

Universitatea din Craiova livrează ciuperci expirate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Universitatea din Craiova a fost amendată de inspectorii OJPC Dolj, după ce aceştia au descoperit într-un magazin ciuperci expirate, produse la Facultatea de Horticultură din Bănie. Directorul

Universitatea din Craiova a fost amendată de inspectorii OJPC Dolj, după ce aceştia au descoperit într-un magazin ciuperci expirate, produse la Facultatea de Horticultură din Bănie.
Directorul OJPC Dolj, Gheorghe Marinescu, a declarat că ciupercile erau expirate de o lună. "Nouă aşa ni le-au adus cei de la Universitate, expirate, recunosc că am greşit şi e vina noastră că nu am fost atenţi la data expirării, au mai fost pungi, dar aveau data modificată cu o cariocă", s-a scuzat Marian Bădiţa, patronul magazinului unde au fost descoperite ciupercile expirate. Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii produce şi distribuie ciuperci pleurotus, obţinute în cadrul Staţiunii de la Banul Mărăcine. "Ciupercile nu au fost distribuite expirate, doar că am greşit etichetele şi am pus etichetele vechi", a declarat o profesoară de la Facultatea de Horticultură. Aceasta este contrazisă de inspectorii OJPC. "Certificatul de conformitate prezentat de dânşii nu este valabil. În el se vede că este semnat de rectorul Vladimirescu şi de un economist. Ce legătură are economistul cu ciupercile? Iar ciupercile nici măcar nu sunt însoţite de certificate de calitate", ne-a declarat directorul OJPC, Gheorghe Marinescu. (Marius Pîrlea)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite