Un tren CFR, pe punctul de a lua foc în mers. Cum au evitat mecanicii o tragedie la câţiva kilometri de Bucureşti
0Trenul IR 1645, care circulă pe ruta Bucureşti-Târgu Mureş, a fost la un pas de a lua foc, din cauza unei defecţiuni la garnitură. Mecanicii de la CFR au oprit forţat într-o gară din apropierea Capitalei.
Trenul IR 1645, care circulă pe ruta Bucureşti-Târgu Mureş, a fost la un pas de a lua foc, din cauza unei defecţiuni la garnitură. Mecanicii de la CFR au oprit forţat într-o gară din apropierea Capitalei, conform observatornews.ro.
Incidentul a avut loc în jurul prânzului, atunci când din trei vagoane ale trenului InterRegio a început să iasă un fum puternic.
„În apropiere de Bucureşti a luat foc. Ieşea fum puternic din trei vagoane. Trenul a oprit 5 minute şi a continuat sa mergă, deşi în vagonul 4 fumul era înecăcios şi nu se putea respira. În ultimul vagon este puţin fum şi miros de cauciuc. Aganjaţii CFR ne-au zis că cine vrea să urce, cine nu, sa rămână în staţia de lângă Bucureşti în care a oprit 5 minute”, a declarat un pasager.
Din fericire, defecţiunea a fost remediată şi nimeni nu a fost rănit.