Un studiu arată că pacienţii cu diabet prezintă un risc dublu de deces în cazul infectării cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Pacienţii cu diabet prezintă un risc de două ori mai mare de deces în cazul infectării cu noul coronavirus, arată un studiu publicat joi în revista britanică medicală „The Lancet”, citat de dpa.

Potrivit studiului, „vulnerabilitatea persoanelor cu diabet în timpul unei urgenţe de sănătate publică a devenit evidentă prin riscul de cel puţin două ori mai crescut de a dezvolta forma severă a bolii sau chiar de deces” după contractarea noului coronavirus.

„Persoanele cu un diabet slab controlat, comorbidităţi sau ambele sunt în mod special vulnerabile la COVID-19”, relatează medici şi oameni de ştiinţă din mai multe ţări, printre care Australia, China, Africa de Sud şi Statele Unite, citaţi de Agerpres.

Potrivit cifrelor oficiale adunate de Universitatea Johns Hopkins, aproximativ 1,3 milioane de persoane au murit în urma infectării cu COVID-19.

Datele oficiale arată că există peste 52 de milioane de cazuri de îmbolnăviri la nivel mondial, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat în octombrie că numărul real ar putea fi peste 700 de milioane.

Cercetătorii au descris ca „uluitoare" „povara globală a diabetului", cu aproximativ 463 de milioane de adulţi afectaţi în 2019.

Aproximativ 4,2 milioane de persoane au murit anul trecut „ca urmare a acestei afecţiuni şi a complicaţiilor sale”, potrivit echipei de cercetare, care include oameni de ştiinţă de la Universitatea Chineză din Hong Kong şi de la Imperial College London.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite