Un razboi asteptat de toata lumea

Razboiul cu Irakul a devenit inevitabil. Daca prin absurd Saddam ar alege fuga sau sinuciderea, armata americana tot va intra in Irak. Controversele transatlantice cu privire la oportunitatea

Razboiul cu Irakul a devenit inevitabil. Daca prin absurd Saddam ar alege fuga sau sinuciderea, armata americana tot va intra in Irak. Controversele transatlantice cu privire la oportunitatea interventiei militare impotriva lui Saddam nu numai ca nu vor impiedica razboiul, dar vor provoca lumii civilizate mai multe pagube decat ar fi visat vreodata insusi Saddam ca ar putea pricinui. Paradoxal, in cazul de fata, razboiul "fierbinte", real, este de preferat actualului razboi al nervilor. De obicei, negocierile, oricat de dificile si de indelungate, sunt preferabile unei interventii armate care, indiferent cat de "chirurgical" ar fi executata, tot va avea si "pagube colaterale". Si, totusi, in cazul Irakului, in situatia politico-militara din acest moment, interventia armata directa pare sa fie solutia cea mai putin dureroasa. Asteptarea reprezinta acum o pierdere pentru toata lumea, cu exceptia lui Saddam insusi. America are de pierdut. Fiecare zi de asteptare da Americii, principalul pilon al lumii occidentale, cate o lovitura economica, politica si militara. Bursa din New York, ca si dolarul continua sa scada in fiecare zi si vor continua sa scada pana la declansarea atacului. Nelinistea economica a Americii inseamna nelinistea economica a intregii lumi. New York Stock Exchange are un nivel de capitalizare de circa 7.000 de miliarde de dolari, bursa din Frankfurt de numai 70 de miliarde. Daca America stranuta, Europa va face gripa. Din punct de vedere politic, lupta pe tema Irakului cu Franta si Germania erodeaza credibilitatea internationala a Washingtonului intr-un moment in care razboiul antiterorist trebuie sa dea un semnal de unitate. In sfarsit, forta militara a Americii - pana la urma principalul element de descurajare de care dispune lumea occidentala - devine ridicola daca presedintele Bush, dupa ce a deplasat in Golf un sfert de milion de militari cu mii de nave si avioane de lupta, ar intoarce aceasta Armata inapoi fara sa fi tras un foc si cu Saddam mai departe la Bagdad. Europa are de pierdut. Pe masura ce zilele trec, disputa Frantei si Germaniei - la care s-a asociat si Rusia - cu Statele Unite se acutizeaza. Relatiile diplomatice sunt cumplit de tensionate. Disputa Vest-Vest risca sa farame procesul de unificare a Europei intr-un moment critic, cand aceasta avea nevoie mai mult decat oricand de sprijin si coeziune. Idealurile de unitate de la Maastricht, Copenhaga sau Nisa au fost date uitarii. Marea Britanie, Spania si Italia se opun deschis Frantei si Germaniei. Cei zece candidati programati la aderare anul viitor sunt intre ciocan si nicovala. Romania si Bulgaria, tari inca fragile pe scena internationala, care aspirau sa adere la UE in 2007, au fost considerate de presedintele Chirac un fel de model al nerecunostintei europenilor de mana a doua fata de binefacatorii lor. Ce ar fi putut face romanii? Sa nu fi pus la dispozitia americanilor aeroportul din Constanta dupa o jumatate de veac de cand ii asteapta? Lumea musulmana are de pierdut. O civilizatie care a contribuit enorm la zestrea culturala a umanitatii se radicalizeaza pe zi ce trece fata de America si, o data cu ea, fata de ansamblul lumii occidentale. Irakienii au de pierdut. Orice zi in plus in care Saddam se afla la putere inseamna perpetuarea inapoierii economice a Irakului - tara foarte bogata datorita rezervelor de petrol - inseamna continuarea saraciei cumplite in care se afla populatia si ramanerea la cheremul toanelor dictatorului. Continuarea asteptarii va fisura oricum puterea despotica a lui Saddam si va lasa drum liber luptelor dintre siiti si sunniti. De aici incolo fundamentalismul nu e departe. Saddam a laicizat Irakul pentru ca toata puterea sa o aiba el, si nu mollahii sau ayatollahii. Desigur ca Irakul fara Saddam nu va deveni o democratie de tip occidental. Cu sprijin corespunzator, Irakul ar putea pasi insa pe calea deschisa de Turcia, dovada ca civilizatiile crestina si musulmana se pot adapta una alteia. S-a ajuns astfel la situatia in care sansa reconcilierii americano-europene si sansa rezolvarii crizei mondiale ce capata amploare devine tocmai consumarea razboiului cu Irakul. Daca el nu se va derula rapid, intepaturile diplomatice, articolele de ziar, pamfletele si tensiunea reala din cancelarii vor rabufni intr-un razboi politic americano-european in care pierderi va inregistra toata civilizatia occidentala. S-a ajuns in situatia in care amanarea unui razboi risca sa provoace pierderi mai mari decat razboiul propriu-zis. La inceputul secolului XXI, lucrurile incep sa arate mult mai rau decat ne-am fi putut inchipui vreodata. Lumea nu va trebui sa faca fata doar amenintarilor neconventionale - terorism, cybercrime, trafic de persoane, contrabanda - ci si arhicunoscutelor razboaie fierbinti din secolele trecute. Coreea de Nord si Iranul ameninta deja lumea cu arma nucleara, refuzand controlul international al instalatiilor atomice nationale. Criza irakiana ar trebui sa aiba macar o parte pozitiva: aceea de a fi o lectie pentru viitor ca lumea de astazi nu poate actiona decat unitar impotriva amenintarii regimurilor maligne. O decizie in privinta acestora nu mai trebuie luata intai de SUA si apoi impusa celorlalti. Sciziunea interna a Occidentului poate pune in pericol lumea mai mult decat orice alta amenintare exterioara.