Un prieten care nu s-a bucurat de invierea Domnului sau

Iubitului nostru cler si popor: Har, pace, ajutor si mila de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare Si crestineasca salutare: Hristos a Inviat! Iubitii mei fii sufletesti, In

Iubitului nostru cler si popor:
Har, pace, ajutor si mila de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare
Si crestineasca salutare: Hristos a Inviat!
Iubitii mei fii sufletesti,
In Scrisoarea Pastorala de anul trecut v'am vorbit despre prietenii Domnului care s'au bucurat de invierea lui si despre felul in care ei si-au trait bucuria. De data aceasta imi propun sa va vorbesc despre un prieten care nu s-a bucurat de invierea Domnului sau. E un personaj pe care toti il stiu, despre care multi au scris, dar pe care foarte putini il cunosc. E vorba de Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Iisus. (...) Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea. Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate anti-SIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele. Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca dintr'o singura Biserica a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s'o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd. Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei. A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura. Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s'ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat, si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte. Iubitii mei fii sufletesti, Duhul necurat al sarutarii lui Iuda, oricat ar fi el de perfid si staruitor, nu ne poate umbri bucuria pascala, asa cum dramatica experienta a ucenicilor nu i-a lipsit de bucuria invierii Domnului lor; dimpotriva, le-a sporit-o. Noi suntem urmasii celor unsprezece apostoli, ai celor saptezeci, ai sfintelor femei, ai tuturor celor ce I-au ramas Domnului credinciosi si prieteni. Poate ca si noi, asemenea lui Iacob si Ioan, am ravnit la slava lumeasca; poate ca si noi, asemenea lui Petru, ne-am lepadat de Domnul prin lasitate si frica; poate ca si noi, asemenea lui Toma, ne-am indoit in credinta. Dar daca Ioan s'a invrednicit de prietenia Rastignitului, daca Petru s'a cait plangand, daca Toma a ingenuncheat crezand si daca toti au trait bucuria invierii, partasi ai bucuriei lor suntem si noi, cei de astazi. Fie ca bucuria pascala sa ne faca mai treji, mai atenti, mai curati, mai curajosi si mai increzatori in biruinta finala a Mielului Injunghiat. Hristos a inviat!
Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului