Un poliţist s-a sinucis din greşeală
0
Cazul poliţistului din Bucureşti, care s-a împuşcat în cap ieri-dimineaţă la ora 4.00, a pus pe jar autorităţile.
Se pare că tragedia din sectorul 6 al Capitalei s-a întâmplat din cauza unei greşeli. Una dintre ipotezele anchetatorilor este că Buicu s-a jucat cu arma personală şi, din neatenţie, şi-a rănit prietena la ceafă. Aceasta a leşinat din cauza şocului, iar poliţistul nu a mai verificat dacă femeia trăieşte, ci a decis să-şi ia zilele trăgându- şi un glonţ în gură.
Săptămână neagră pentru jandarmi - „Mă întreb dacă nu ar fi mai bine să-mi trag un glonţ în cap"
Gabriel Neluţu Buicu avea 32 de ani şi era din Argeş, dar lucra la Secţia 25 de Poliţie din Capitală, în cadrul departamentului de Ordine Publică. El închiriase, împreună cu doi colegi, un apartament aflat pe Aleea Callatis, sectorul 6, la cinci minute de secţie. Iubita lui îl vizita frecvent, ba chiar se pare că joi noaptea, foarte târziu, cei doi s-au întors împreună la apartament.
Poliţistul nu avea probleme
Din primele cercetări, o eventuală neînţelegere între poliţist şi prietena lui iese din calcul. Colegul de apartament al lui Buicu, care se afla în casă la acea oră, le-a declarat anchetatorilor că nu a auzit nicio ceartă înainte de împuşcături. Nici colegii de la secţie nu îşi pot explica ce l-a împins să facă acest pas. Ei au declarat pentru „Adevărul" că Gabriel nu s-a plâns vreodată de probleme financiare sau emoţionale, iar „la serviciu îşi făcea treaba foarte bine". În plus, trecuse cu brio toate testările psihologice. Oamenii legii vor stabili ce s-a întâmplat după efectuarea autopsiei şi după ce prietena poliţistului îşi va reveni din şoc.