Un ofiter roman ranit in Congo

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ofiter roman, membru al misiunii ONU din Congo, a fost ranit, sambata, ca urmare a exploziei unei mine. Capitanul Felician Farcas se afla intr-o misiune de patrulare, la bordul unui autovehicul,

Un ofiter roman, membru al misiunii ONU din Congo, a fost ranit, sambata, ca urmare a exploziei unei mine. Capitanul Felician Farcas se afla intr-o misiune de patrulare, la bordul unui autovehicul, impreuna cu un ofiter din Federatia Rusa. Pe traseu, la un moment dat, sub masina a explodat o mina. Ofiterul rus a fost ucis, iar ofiterul roman a fost ranit usor la picioare. Incidentul s-a petrecut in zona localitatii Komanda, in nordul tarii. Capitanul Farcas a fost transportat la spitalul ONU din orasul Kisangani, unde i s-a acordat asistenta medicala de urgenta. In urma investigatiilor medicale, s-a stabilit ca ranitul nu are fracturi, astfel ca, dupa vindecarea ranilor, el va fi externat (probabil la sfarsitul saptamanii) si isi va continua activitatea in Congo. Conducerea Ministerului roman al Apararii pregatise si repatrierea de urgenta a ofiterului, in cazul in care in Congo nu putea primi asistenta medicala adecvata, dar acest lucru nu a mai fost necesar. Capitanul Farcas are 32 de ani, este incadrat la Brigada 63 Tancuri din Bacau, este casatorit si are un copil. Ofiterul participa la misiunea ONU din Congo din februarie 2003. In cadrul misiunii MONUC, Armata Romana a trimis observatori in Congo inca de la inceputul ei, acum patru ani. In prezent, in Congo se afla 26 de ofiteri romani. Incidentul de sambata - al doilea de acest gen, de la inceperea misiunii ONU in Congo - este investigat de o comisie a MONUC.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite