Un general reactivat pentru inca un mandat

Undeva, intr-un duplex bine camuflat prin jungla de beton de la Unirii, un om intre doua varste rasucea o foaie de hartie de trei ore. Fisa asta de recensamant i se parea mai dura decat un taliban

Undeva, intr-un duplex bine camuflat prin jungla de beton de la Unirii, un om intre doua varste rasucea o foaie de hartie de trei ore. Fisa asta de recensamant i se parea mai dura decat un taliban corcit cu un smecher de Rahova. La nume scrisese ferm, precum un discurs prezidential, Dumitru Vinicius Iliescu, ca si-l invatase pe dinafara inca din clasa a treia. Practic, avusese noroc c-o nebuna de invatatoare, de-l ascultase cinci zile la rand si de fiecare data ii repeta ca Vinicius asta fusese un stramos de soldat roman din lectia de etnogeneza care fusese detasat intr-o carte, "Quo vadis?". La adresa o pusese pe aia din buletinul de civil, ca doar nu era nebun sa se dea singur in fapt cu vila trecuta pe numele lu' nasu-sau, cu cabana lu' bunica si cu apartamentul lu' Mimi, secretara cu probleme de divertisment. Dar durerea mare era la rubrica "ocupatie". Pai cum sa treci aci om cu bisnisuri, cand el fusese ditamai generalul care-i pazise spatele presedintelui? Acu', daca se gandea bine, oaresce bisnisuri facuse si pe vremea cand era seful SPP-ului. Uite, odata ii venise ideea sa cumpere niste Mercedesuri speciale, blindate, din Germania. Masinile si comisioanele alea erau asa speciale, incat cu banii aia chiar puteai cumpara o brigada de blindate. Da' nimeni nu zisese nimic, caci pielea prezidentiala cu cheltuiala se tine negaurita, nu-i asa? Apoi, urmase afacerea cu tipografia SPP-ului. In afara de ghidul de specialitate "Cum sa imbrancim ziaristii!" nu se tiparise nimic acolo, dar costase hardughia 2 milioane de para? Sau contactele cu Adrian Costea, tipu' ala din Franta. Ce vremuri, ce femei, ce afise, ce convorbiri de suflet cu seful, ce deconturi?! Tocmai de aia, alaltaieri, cand trecuse domn presedinte Iliescu pe langa el, isi permisese sa arunce, asa, la noroc, un "Quo vadis, domn presedinte, si cui ne lasati?" La asa vorbe culte (noroc cu invatatoarea aia), chiar si seful zambi cu nostalgie. Of, armata mea, gata cu amintirile care chinuiesc, acum trebuia sa completeze o data rubrica aia. Dar, taman cand patratelul ala era luat in catarea pixului, veni postasul cu o telegrama. Omul intre doua varste si doua regimuri o citi printre lacrimi: "...rechemat in activitate,...experienta dvs. considerabila...servicii nepretuite". Acum, trebuia neaparat sa-i scrie lui Trutulescu, la Rahova, ca toata chestia cu "Quo vadis" merge la sigur.