Un divorţ cu happy ending, după 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bassetul Ginger şi-a revăzut stăpânul după 10 ani în care au stat despărţiţi FOTO Adevărul
Bassetul Ginger şi-a revăzut stăpânul după 10 ani în care au stat despărţiţi FOTO Adevărul

Americanul Jamie Carpentier, New Hampshire, şi-a regăsit câinele pierdut, un basset pe numele său Ginger, după 10 ani în care au fost despărţiţi, potrivit Huffington Post.

Carpentier nu a crezut că o să-şi mai vadă câinele vreodată după ce micuţul basset a rămas în tutela fostei sale soţii. Ginger avea 3 ani când cuplul s-a despărţit, în 2003. Un deceniu mai târziu, americanul a început să-şi caute pe internet un câine nou. Astfel, a ajuns pe site-ul asociaţiei Humane Society for Greater Nashua, unde a citit despre un basset de 13 ani, pe nume Ginger. Nu existau poze cu căţelul, dar Carpentier şi-a dat seama că este vorba despre câinele pe care nu-l mai văzuse din 2003.

În ianuarie, acesta a vizitat adăpostul pentru animale şi şi-a recunoscut micul prieten necuvântător. „Mi-a auzit vocea. M-am dus către ea (Ginger) şi a început să mă lingă şi să mă pupe. Ştia cine sunt, şi-a adus aminte de mine”, a spus Carpentier pentru „Nashua Telegraph”.

Clipul de mai jos arată reuniunea lui Carpentier cu Ginger.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite