Un chirurg francez face operaţii estetice într-o clinică bucureşteană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgul plastician francez Gilbert Zakine, membru al Boardului european de chirurgie plastică şi reparatorie, va efectua, din octombrie la Bucureşti, intervenţii din toată gama de operaţii estetice, de la rinoplastii, la liposucţii şi abdominoplastii.

„Îmi face plăcere să mă aflu din nou la Bucureşti şi aştept cu nerăbdare să primesc primii pacienţi, la clinica Prime Surgery din cadrul Inimed. Găsesc că România este o ţară atrăgătoare datorită apetenţei pe care o au românii şi româncele mai ales pentru frumuseţe. Cele mai noi tendinţe în chirurgia estetică din Franţa au la bază naturaleţea, înfrumuseţarea discretă, de bun gust. Nu voi fi niciodată de acord să fac o operaţie care consider că ar avea rezultate inestetice sau nesigure pentru pacient”, a declarat Gilbert Zakine, citat de Mediafax.

Pacienţii români vor avea acces la toată gama de operaţii estetice, de la rinoplastii, la liposucţii şi abdominoplastii, dar şi de intervenţii reparatorii sau reconstructive în cazuri grave.

Chirurgul Gilbert Zakine va lucra, la Bucureşti, împreună cu o echipă condusă de Gabriela Cozmanciuc, specialist în chirurgie cardiacă şi vasculară, fondator şi director medical al clinicii Inimed, arată sursa citată.

Aceasta a anunţat că primele operaţii sunt programate luna viitoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite