Un bucureștean a reclamat o parcare ilegală, dar s-a trezit tot el amendat: „Prima și ultima mea sesizare la poliție”

0
Publicat:

Un bucureștean din Sectorul 3 susține că a fost amendat după ce a sesizat prin aplicația Primăriei o mașină parcată neregulamentar de aproape o lună. Răspunsul Poliției l-a luat prin surprindere: a fost acuzat de „alarmare nejustificată”.

A reclamat o parcare ilegală și s-a trezit cu amendă FOTO: Reddit
A reclamat o parcare ilegală și s-a trezit cu amendă FOTO: Reddit

Un utilizator Reddit a povestit cum a făcut o sesizare către autorități, folosind aplicația pusă la dispoziție de Primăria Sectorului 3, pentru o mașină care bloca trotuarul și o intersecție importantă din cartier. Vehiculul ar fi stat acolo mai bine de o săptămână, fără ca cineva să intervină.

„Fiind în Sectorul 3 și având la dispoziție frumoasa aplicație de la primărie, am zis și eu să-i fac sesizare la neniucul ăsta care ocupa o intersecție și tot trotuarul de aproape o lună. Prost am fost eu crezând că se va rezolva ceva”, scrie autorul postării.

Răspunsul primit de la Poliție, însă, a fost contrar așteptărilor. În loc ca echipajul să amendeze mașina parcată, reclamantul a fost informat că va primi el o amendă, invocându-se articolul privind alarmarea nejustificată a autorităților.

Răspunsul oficial: „Alarmare nejustificată”

Potrivit mesajului primit de cetățean, polițiștii au concluzionat: „Sesizarea a fost verificată. Auto reclamat nu ocupa un loc de parcare nenominal sistematizat corespunzător. Alarmarea nejustificată a echipajelor de ordine publică aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu se sancționează conform lg 61/1991. Procesul verbal de sancțiune îl veți primi prin poștă cu confirmare de primire”.

Acum îmi aștept amenda să o contest :) Prima și ultima mea sesizare la poliție”, a mai adăugat acesta.

Autorul postării a anunțat că va contesta amenda primită. „E o stradă îngustă și intens circulată, atât de mașini cât și de pietoni, e accesul unui cartier întreg la metrou. A stat omul mai bine de o săptămână acolo. Îmi aștept și eu amenda.

Reacții din comunitate: „Poliția Locală e o glumă”

Postarea a stârnit zeci de comentarii de la alți utilizatori care au relatat experiențe similare cu Poliția Locală. Mulți se plâng de lipsa de reacție a autorităților sau de aplicarea selectivă a amenzilor.

Poliția Localnică din S3 e o mare glumă. (...) Cei ce aveau loc de parcare în fața blocului au fost înștiințați să mute mașinile pe locurile galbene. A doua zi toți au primit somații de 1000 de lei pentru parcare neregulamentară”, a scris un utilizator.

Altul povestește cum a fost amenințat de polițiști pentru că a cerut să fie amendați și alți șoferi parcați neregulamentar: „Mi-a zis că îmi dă amenda maximă dacă mă mai cert cu ei. Mi-a dat maximul de amendă, ce-i drept, but still”.

Sesizările rămân fără răspuns sau se întorc împotriva reclamantului

Din comentarii reiese un sentiment general de neîncredere în autorități. Un alt caz relatat face referire la o amendă de 3.000 de lei primită după un apel la 112 pentru agresiune într-un spital: „Poliția a mușamalizat totul pe loc, nu l-au legitimat pe agresor și mi-au dat mie amendă pentru că am sunat la 112 fără motiv”.

Alți utilizatori recomandă evitarea aplicațiilor Primăriilor pentru sesizări, sugerând în schimb apeluri directe la Poliția Locală, Brigada Rutieră sau sesizări pe e-mail.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite