Turism pe schiuri
Mulţi dintre împătimiţii de schi au motive serioase să sacrifi ce câteva zile din concediu chiar din prima zi a anului. Oferte foarte bune au austriecii. De exemplu, Zell Am See, în luna
Mulţi dintre împătimiţii de schi au motive serioase să sacrifi ce câteva zile din concediu chiar din prima zi a anului. Oferte foarte bune au austriecii.
De exemplu, Zell Am See, în luna ianuarie, vacanţă de 8 zile la cabană de trei stele, costă 217 euro pentru întreg sejurul. Se adaugă cheltuielile de transport. Tot pentru Austria, cazare în Mariazell, hoteluri două şi trei stele, 8 zile zile de vacanţă costă 370 euro.
Oferte bune pentru ianuarie au şi elveţienii, în Zermatt, de la 52 de euro pe noapte în hotel de patru stele.
Luna ianuarie are şi oferte autohtone pentru schiori. În staţiunea Borşa din Maramureş, ofertele lunii ianuarie oscilează de la 38 de lei de persoană în cameră dublă, la pensiuni de două stele, până la 95 de lei de persoană în camere cu baie şi diferite utilităţi, dar şi în sistem demipensiune.
Preţurile sunt mai mici cu 3-4 lei pentru camerele care au mai mult de trei paturi. Reduceri faţă de perioada Revelionului sunt în staţiunile Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov. "Pentru ianuarie, preţurile scad cu până la 60% în staţiunile de la noi. De exemplu, pentru pachetul de 5 nopţi la hotelul Internaţional din Sinaia, o persoană a plătit de revelion 2.150 de lei. În ianuarie 2008, preţul este de 138 de lei pe zi", ne explică Violeta Constantinescu, patronul unei agenţii de turism din Capitală. Oferte speciale au şi staţiunile de tratament Govora, Olăneşti, Tuşnad, Covasna, Băile Felix şi Herculane. Aici, cazarea scade de la o medie de 200 de lei pe zi de persoană, de revelion şi Crăciun, la 60 de lei de persoană după data de 3 ianuarie.





















































