Tunderea oii la sange

Nu vom introduce cota unica de impozitare a veniturilor, nu vom accepta neimpozitarea profitului reinvestit, nu putem reduce mai mult fiscalitatea pe forta de munca, nu putem acorda mai multe deduceri

Nu vom introduce cota unica de impozitare a veniturilor, nu vom accepta neimpozitarea profitului reinvestit, nu putem reduce mai mult fiscalitatea pe forta de munca, nu putem acorda mai multe deduceri la plata impozitelor etc. Un sir de "NU"-uri cu care am fost bombardati de catre guvernanti ori de cate ori a venit vorba de modificarea unui sistem fiscal ce pare a avea ca scop existential doar jecmanirea contribuabilului roman, tunderea oii la sange. Gandirea de simplu strangator de biruri a Ministerului Finantelor, intr-un guvern care proclama sus si tare ca munceste din greu pentru a resuscita o economie care sa se apropie macar de nivelul celor mai modeste tari ale Uniunii Europene, se reduce, in esenta, la cum poate aduna cat mai multi bani de la contribuabili. Nu conteaza de unde si cum plateste, important e sa-si plateasca darile - la asta s-ar reduce in esenta "filosofia fiscala" si "mixul de politici". Jenant este ca nici justificarile folosite pentru refuzul unor masuri care ar putea da o gura de oxigen celor care incearca sa se dezvolte si sa munceasca mai mult (platind implicit mai mult catre stat) nu au nici o legatura (la nivel declarativ, cel putin) cu ce se intampla in tara. Uniunea Europeana si FMI sunt de vina: nu ne permit astfel de abateri de la "armonizarea cu legile si principiile de taxare ale UE." Acesta a fost laitmotivul declaratiilor oficiale, ori de cate ori a venit vorba de punerea in practica a unor masuri care sa nu se rezume doar la jupuirea platitorilor de impozite. Marota UE este folosita de oamenii puterii pentru a-si acoperi de fapt propria lor neputinta si lasitate in luarea unor decizii de anvergura. Romania va adera probabil la Uniune in 2007. Este foarte clar, si pentru cei mai putin avizati, ca tara noastra se va integra nu pentru ca va ajunge pana atunci sa aiba o economie la standardele UE, ci pentru ca asa au vrut comisarul Verheugen si ceilalti oficiali de la Bruxelles. Este o decizie pur politica. De aceea, ar fi o stupizenie din partea lor sa ingradeasca economia romaneasca cu sarma ghimpata. Interesul Bruxelles-ului si al contribuabilului european este ca Romania sa isi ridice pe cat posibil economia, pentru a nu atarna, in momentul aderarii, ca o piatra de moara de gatul tarilor membre. Chiar daca ne cer sa respectam anumite principii ale taxarii (care nu sunt, culmea, obligatorii pentru cei care se afla deja inauntru!), UE ne lasa o anumita libertate de miscare. Nefiind inca membri ai Uniunii, mai putem apela la masuri fiscale care sa stimuleze investitiile si dezvoltarea economica. Verheugen nu poate ordona nu stiu carei firme din Bruxelles, Paris sau Berlin sa-si bage banii in Romania. Guvernul roman poate adopta insa decizii fiscale care sa atraga firmele respective, sa vina de bunavoie sa investeasca aici. Asa cum fac bulgarii, de exemplu. Nimeni nu-si face iluzii ca, in 2007, vom avea o economie care va atrage un suvoi de investitii, atata vreme cat se merge pe gandirea stransului de biruri. Pe de alta parte este clar ca, numai numarand banii pe care capsunarii si constructorii romani de afara ii trimit in tara, nu ne vom mai putea minti multa vreme ca "au crescut investitiile". "UE nu ne permite sa acordam facilitati fiscale" ne rasuna si acum in urechi, ca un disc zgariat, justificarile ministrului Finantelor. Jalnice scuze, chiar minciuni sfruntate, demontate de realitatea din tarile deja membre. De exemplu, pana in 2011, Ungaria va acorda facilitati importante pentru investitiile de peste patru milioane de euro. Generic denumita "intensitatea investitiei", facilitatea se acorda in functie de sectorul de activitate si regiunea in care se realizeaza aceasta. La fel si in Polonia, unde se acorda scutiri de impozit pe zone economice, importanta facilitatii depinzand de valoarea investitiei. Si nimeni nu a blocat intrarea Poloniei si Ungariei in UE, dimpotriva. Problema este clar in ograda noastra: unii ministri prefera sa fie mai catolici decat Papa. Mimeaza cooperarea cu cei carora le iau banii, dar fac tot ce vor ei. Mai grav este faptul ca unii submineaza din interiorul Guvernului eventualele tentative de a face fata birocratilor Uniunii. Masuri care mai puteau astepta pana in 2007, daca nu si mai mult, au fost deja adoptate, strangand deja latul in jurul gatului celor care fac economia sa functioneze totusi. Se poate cota unica, se poate profit reinvestit neimpozitat, se poate reduce fiscalitatea pe forta de munca. Cu o conditie: sa folosim inteligent toate portitele lasate deschise in negocierile cu Uniunea Europeana si, poate cel mai important, sa fie ascultati, cu adevarat, cei care, pe langa calitatea de platitori de taxe, fac sa mearga (chiar si taras-grapis) economia in sus. Altfel sa nu ne miram ca si in 2020 vom ajunge sa traim din "ajutoarele sociale" ale Europei.