Traseul bidonaşului cu ciorbă

Vineri seara, bidonaşul cu ciorbă pleacă gol şi trist "în provincie", înghesuit într-o geantă studenţească, plină ochi cu haine murdare şi cu borcane care-au găzduit până mai ieri

Vineri seara, bidonaşul cu ciorbă pleacă gol şi trist "în provincie", înghesuit într-o geantă studenţească, plină ochi cu haine murdare şi cu borcane care-au găzduit până mai ieri zacuscă, gemuri şi sarmale. Duminică, studentul posesor de borcane, bidonaşe şi cutii e fericit: mama i le-a încărcat pe toate, aşa că poate lua drumul Bucureştiului, Clujului ori Iaşiului, mulţumit c-o să aibă ce mânca o săptămână-ntreagă. Sau măcar vreo două zile... Geanta cu mâncare e salvarea lui, deşi adesea i-a venit să îndruge nişte vorbe printre dinţi când a încercat s-o ia pe umăr. Mai în glumă, mai în serios, la final de studenţie, licenţiatul cârcotaş zice că i s-au lungit mâinile de la atâta cărat..."ţarcuri" pline cu resturi de mâncare
Acolo unde stau studenţi, duminică seara e bucurie maximă. A venit mâncarea! În orice formă şi în orice cantitate ar fi ea, că părinţii sunt disperaţi să nu le moară odraslele de foame. În odaia de câţiva metri, miroase a "este", miroase a de toate. Ciorba, sărmăluţele, chiftelele, zacusca, şirul de cârnaţi iau cu asalt frigiderul. Cine n-are frigider, foloseşte la maximum ţarcul de sârmă plasat strategic în dreptul ferestrei. Partea proastă e că unii mai uită c-au pus ceva în "ţarc" şi, dup-o vreme, mireasma ce vine dinspre geam îi determină să ia măsuri. Dac-o iei la pas, prin Regia bucureşteană, pe lângă căminele din preajma stadionului pe care joacă Sportul Studenţesc, o să ai şi-o surpriză şi mai puţin plăcută: "scotocind" cu ochii prin ţarcurile de la geamuri, observi resturi şi borcane din altă eră şi mai observi că actualii locatari ai camerei nici nu se gândesc să-ndepărteze moştenirea cu miros nesuferit.
Nu mai vrem sarmale!
"Doamne! Pe mine mă omoară maică-mea cu sarmale! Săptămâna trecută: sarmale în foi de viţă, săptămâna asta: sarmale-n foi de varză! Promit, după ce termin cu facultatea, nu mai pun gura pe sarmale!", zice, revoltat, Tibi, în timp ce se chinuieşte să vâre-n geanta pentru acasă "zestrea" de borcane. Ioana, pe de altă parte, le-a interzis "babacilor" să-i mai trimită ouă crude: "şi la liceu am stat la internat. Mâncam seara la cantină şi-n restul zilei mă umpleam de ouă: ouă fierte, ouă omletă, ouă în salată orientală...". Mihaela stă de câţiva ani buni într-unul dintre căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, dar "n-a scăpat" în niciun an de şirul de cârnaţi afumaţi în podul casei de la ţară. "De regulă, în octombrie, când începe facultatea, vin cu maşina şi-mi pun ai mei tot felul de provizii: ceapă, cartofi, murături, mere şi o pungă plină cu cârnaţi făcuţi în casă. Care ţin câteva luni, dacă mănânci cu economie. şi-mi mai pun şi o tonă de borcane cu gem, deşi le spun în fiecare an că-l mănânc numai în caz de forţă majoră, când chiar nu mai am altceva".
Acasă, incognito
Atunci când studentul ia hotărârea să plece acasă, după mâncare, trebuie să se pregătească moral. şi să fie dispus să care. Tot Tibi povesteşte: "Nici n-ajungeam bine acasă, că începeau să sune telefoanele:
Da' nu iei şi bagajul lui ştefan?
,
Da' nu iei câte ceva şi pentru Ana?
şi luam de fiecare dată şi, de fiecare dată, ajungeam deşelat în cămin. Că puneau, frate, în bagaje şi nu se mai opreau. A venit, odată, mamaia unor colege şi mi-a adus genţile cu mâncare de-acasă, într-un cărucior... Da, ea le-a adus cu căruciorul şi avea pretenţia ca eu să le car în mână. Altădată, mama unei prietene i-a pus în bagaj nişte brânză de la frigider care, după ce s-a dezgheţat, a început să curgă pe-acolo, prin compartiment... Aşa că m-am cam lecuit de cărat pentru alţii şi încerc să mă duc acasă incognito. Că, hai să zicem că, până la Bucureşti, le cară trenul, dar mi s-a mai întâmplat să nu mă aştepte nimeni la gară şi să mă fi văzut pe mine şi cu geanta mea, şi cu genţile altora".
Bagajul vine singurel la Bucureşti
Când, la final de săptămână, nu vine nici odrasla acasă, şi nici vreun coleg pe care "să-l exploateze", părintele recurge la o metodă care are deja tradiţie: trimite bagajul cu trenul, după ce a vorbit, în prealabil, cu mecanicul de locomotivă, fără taxă propriu-zisă de transport, dar în schimbul unei mici "atenţii" la cine trebuie. Aşa se face că, duminica după-amiaza, Gara de Nord se umple de studenţi care aşteaptă să vină trenul de Galaţi, trenul de Craiova, trenul de Iaşi, trenul de Arad... şi nici n-apucă bine trenul să oprească în gară, că peronul e luat cu asalt de tineri care se înghesuie să pună mai repede mâna pe mâncare. "George Popa e?", ia la rând un nene de la CFR genţile şi bileţelele însoţitoare. Cu buletinul de identitate în buzunar, în caz că "ăl care face împărţirea" va avea chef să verifice (niciodată n-o face!), studentul trimis să se şcolească în Capitală îşi ia gentuţa şi pleacă mulţumit spre cămin. Urmează o săptămână liniştită...