Traficul de droguri prin vami - in atentia Comisiei SRI
Comisia parlamentara pentru controlul SRI a cerut explicatii acestui serviciu secret, in legatura cu afirmatiile fostului sef al Vamilor, Dinu Gheorghe, care, potrivit unor informatii din presa, ar fi
Comisia parlamentara pentru controlul SRI a cerut explicatii acestui serviciu secret, in legatura cu afirmatiile fostului sef al Vamilor, Dinu Gheorghe, care, potrivit unor informatii din presa, ar fi sustinut ca serviciile speciale sunt cele care au date legate de traficul de droguri ascunse in transporturi de legume. Potrivit unor surse din Comisia SRI, deputatul PNL Titus Ghiorghioff este cel care a cerut acestei comisii sa se autosesizeze in legatura cu afirmatiile lui Dinu "Vama" Gheorghe. Ghiorghioff a propus si audierea acestuia in Comisia SRI. La sfarsitul lunii ianuarie, presedintele Ion Iliescu a intrebat, la un bilant al Ministerului de Interne, care sunt informatiile pe care le detine aceasta institutie in legatura cu drogurile ascunse in transporturi de legume. Ulterior, Dinu Gheorghe a sustinut ca doar serviciile secrete au cunostinta de aceste transporturi, iar el nu este, potrivit legii, beneficiar direct al informatiilor de la aceste servicii. Fostul sef al Vamilor n-a mai apucat sa-si detalieze afirmatiile, intrucat a demisionat din functia pe care o detinea, urmand sa ocupe un post in Ministerul de Finante. Potrivit unor parlamentari, Dinu Gheorghe a avut un incident cu directorul SRI, Radu Timofte, atunci cand a incercat sa-l schimbe pe seful Vamii din Iasi, care insa se cunostea cu Timofte. Presedintele Comisiei SRI, deputatul Ion Stan, a negat insa vehement interesul comisiei pe care o conduce in legatura cu cazul Dinu Gheorghe.





















































