Trafic infernal. Rute alternative pentru DN1 și A2

0
Publicat:

Duminică după-amiază se circulă în coloană pe DN 1 Ploieşti-Braşov, pe sensul de urcare, la Băneşti şi Comarnic, dar şi pe A2, pe sensul spre Capitală, în zona Feteşti.

Aglomerație pe principalele drumuri naționale
Aglomerație pe principalele drumuri naționale

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere,

Astfel, pe DN 1 Ploiești – Brașov se circulă în coloană pe sensul de urcare, în zona localităților Bănești (din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste râul Doftana, traficul se desfășoară pe câte o bandă/sens) și Comarnic. Trafic intens este semnalat și pe sensul de coborâre, între stațiunile Predeal și Bușteni.

Pe Autostrada A2 sensul București – Constanța se circulă în coloană în zona Fetești, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, polițiștii procedează la oprirea circulației pe sensul către litoral, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către București.

Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloane, puteți opta pentru rute alternative, respectiv:

Pentru Autostrada A2:

  • Constanța - DN 2A - Hârșova - Slobozia - Urziceni - DN 2 – București;
  • A2 Fetești - DN 3A - Drajna - Lehliu-Gară -  DN 3 - Fundulea - București;
  • A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București;
  • DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).

Pentru DN 1 București - Ploiești – Brașov:

  • DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 - București;
  • DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 - București;
  • DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
  • DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite