Tomis Yacht 2002 - o expozitie pentru miliardari | adevarul.ro

Tomis Yacht 2002 - o expozitie pentru miliardari

Publicat:
Ultima actualizare:
0

A VIII-a editie a Targului Tomis Yacht, desfasurat intre 31 iulie si 5 august, a umplut Portul Turistic constantean cu ambarcatiuni de agrement unele mai aratoase decat altele. Aici mai pot fi vazute

A VIII-a editie a Targului Tomis Yacht, desfasurat intre 31 iulie si 5 august, a umplut Portul Turistic constantean cu ambarcatiuni de agrement unele mai aratoase decat altele. Aici mai pot fi vazute machete ale unor staruri ale navigatiei internationale, de la caravelele lui Columb pana la nava-scoala Mircea, velierul romanesc clasat intre primele 5 din lume la clasa si categoria sa. Participa 25 de firme din Bucuresti, Galati, Mangalia, Drobeta-Turnu Severin, Brasov, Miercurea-Ciuc, Craiova si, bineinteles, Constanta. Chiar daca nu are, deocamdata, anvergura de pe alte riviere, yacht-ingul autohton incepe sa fie, de la an la an, o industrie tot mai atractiva si performanta. Oferta este deschisa pentru toate buzunarele. Inceputul poate fi facut prin achizitionarea unei veste de salvare, la preturi intre 209.976 si 400.173 lei, un rucsac de 1.924.250 lei sau o banana de 5 persoane (15.511.650 lei) si un costum de surf (2.945.250 lei), toate marca Areca. Aceeasi firma ofera pescarilor amatori dotari la moda occidentala cu preturi romanesti (jacheta Hunter, 552.006 lei, pantaloni tip KMA, 359.915 lei, pantalon scurt si centura, 253.708 lei s.a.m.d.). Areca mai scoate in fata barci pneumatice, cu sau fara motor, intre 7,3 si 34,4 milioane lei pana la costumele Izoterm de supravietuire (8,4 milioane lei bucata). La concurenta, Scandic Polikraft SRL aduce barci gonflabile Zodiac Franta si Tohatsu (intre 970 si 2.684 euro), iar tot mai ofensiva firma galateana Spat SA - motoare Yamaha (intre 3.849 si 24.800 euro) si si-a diversificat oferta cu modele tot mai moderne de ambarcatiuni Beta Max, Delta Lux, Forward, Alfa Super, Patrol 630, Gama (si pentru Garda de Coasta), Laguna etc. A realizat deja o cifra de afaceri de peste 24 miliarde lei, exporturi in Germania, Austria si nu numai. De altfel, salupele Beta Max au fost achizitionate si de capitaniile Inspectoratului Navigatiei Civile, cat si de AFDJ Galati. Din surse bine informate am aflat ca anul trecut a intrat in tara un yacht de 1 milion de dolari, multimiliardarii romani incepand sa fie tot mai interesati sa-si cumpere yacht-uri de firma, ca semn al prosperitatii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite