Tirurile cu legume si fructe - lasate sa intre in tara
0Autoritatile au facut ieri o concesie si au permis intrarea in tara a 34 de tiruri, care transportau legume si fructe, in ciuda faptului ca nu aveau documentele necesare pentru astfel de transporturi,
Autoritatile au facut ieri o concesie si au permis intrarea in tara a 34 de tiruri, care transportau legume si fructe, in ciuda faptului ca nu aveau documentele necesare pentru astfel de transporturi, conform unui nou ordin emis de Ministerul Agriculturii, a spus secretarul de stat Mihai Lungu. "Nu ne simtim vinovati de blocajele care s-au produs, mai ales la Giurgiu. Este o dovada de indulgenta si un gest de respect fata de agentii economici si ambasadele care au sunat in numar destul de mare pentru a debloca situatia... Nu avea rost sa tensionam niste relatii diplomatice si politice", a precizat Lungu. Ministerul Agriculturii, Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului au hotarat ieri sa permita intrarea in tara a tirurilor care au fost incarcate pana la data de 27 martie inclusiv. Noul ordin privind conditiile de securitate si calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman a fost publicat in Monitorul Oficial pe 13 martie si a intrat in vigoare pe 28 martie. Ordinul prevede ca, pentru importuri, sunt necesare: certificat fitosanitar, buletin de analiza pentru pesticide, pentru continutul de arseniu, metale grele si azotati si o declaratie de conformitate a importatorului. "Nu este vorba de un precedent, controalele care vor urma vor arata autoritatea ministerului", a mai spus Lungu, care a anuntat ca, saptamana viitoare, controalele vor incepe sa fie facute in supermagazine. Foto: Mediafax
























































