Temperaturi foarte ridicate în următoarele zile. În Capitală se vor înregistra 31 de grade Celsius
0
Temperaturile vor ajunge la 31 de grade Celsius în Capitală FOTO Adevărul
Mercurul din termometre va ajunge chiar şi la 31 de grade Celsius în următoarele zile, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, atmosfera va fi însorită în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă din an.
Dacă la mare vor fi 20 de grade Celsius, în spaţiul intercarpatic valorile de temperatură vor depăşi 31 de grade Celsius.
În vest, nord-vest şi la munte vor fi izolat ploi de scurtă durată dar şi descărcări electrice, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat în sud, sud-vest şi pe creste.
În Capitală, cerul va fi senin, iar vineri şi sâmbătă se vor înregistra 31 de grade Celsius.