Tăriceanu: Cioroianu şi-a cerut scuze, Băsescu nu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu consideră că afirmaţiile ministrului Adrian Cioroianu referitor la deportarea în deşert a infractorilor care fac de ruşine România au fost o greşeală de

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu consideră că afirmaţiile ministrului Adrian Cioroianu referitor la deportarea în deşert a infractorilor care fac de ruşine România au fost o greşeală de moment, însă apreciază faptul că, spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu, Cioroianu şi-a cerut scuze minorităţii vizate.

'A fost un moment de greşeală a ministrului, fără îndoială, nu vreau să-i găsesc circumstanţe atenuante', a declarat Tăriceanu, adăugând că preşedintele Traian Băsescu 'ar trebuie să fie mai rezervat având în vedere câte etichete a adresat el însuşi'.

'El are o problemă în această privinţă, ştiţi cum e, cu musca pe căciulă. Nu am auzit ca preşedintele să-şi ceară scuze faţă de jurnalişti armeni sau faţă de romi', a mai spus Tăriceanu.

Şeful Executivului a adăugat că în această perioadă destul de tensionată România trebuie să se concentreze pe lucruri pozitive, pe ceea ce se poate face pentru protejarea românilor care lucrează cinstit în Italia.

'Nu am ce să comentez, ministrul şi-a cerut scuze şi cred că este atitudinea corectă. Nu vreau ca prin diferite luări de poziţie să agravăm problema', a subliniat Tăriceanu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite