România va primi mai devreme primele două sisteme radar mobile pentru Forțele Aeriene | adevarul.ro

România va primi mai devreme primele două sisteme radar mobile pentru Forțele Aeriene

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Primele două sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare vor ajunge la Forțele Aeriene Române înainte de calendarul stabilit inițial. 

Forțele Aeriene Române vor intra mai devreme în posesia a două sisteme radar mobile.
Forțele Aeriene Române vor intra mai devreme în posesia a două sisteme radar mobile. Foto: arhivă

Livrarea primelor două sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare (RDAAM), destinate Forțelor Aeriene Române, va fi devansată, au confirmat reprezentanții companiei Thales în cadrul unei întâlniri cu ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, desfășurate marți, 10 noiembrie.

Potrivit Ministerului Apărării, primul sistem va fi livrat cu câteva săptămâni înainte de termenul prevăzut inițial, iar pentru cel de-al doilea termenul va fi devansat cu câteva luni. Grăbirea livrărilor va permite armatei române să folosească mai devreme echipamentele pentru gestionarea traficului aerian și creșterea siguranței operațiunilor de apropiere și aterizare.

În cadrul discuțiilor au fost analizate stadiul programelor de înzestrare cu sisteme radar și posibilitățile de accelerare a acestora. Ministrul Apărării a discutat cu reprezentanții Thales și despre extinderea activităților companiei în România, în special în domeniul dezvoltării de software, se arată în comunicatul MApN.

„Avem nevoie de capabilități moderne pentru protejarea spațiului aerian, iar livrarea mai rapidă a acestor sisteme este un pas important. În același timp, ne interesează ca programele de înzestrare să însemne și dezvoltare industrială în România: transfer de tehnologie, implicarea companiilor locale și locuri de muncă pentru specialiștii noștri. Investițiile în competență și tehnologie trebuie să se regăsească și în capacitatea industriei românești de a participa la proiecte de apărare complexe”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Două programe pentru modernizarea sistemelor radar

Achiziția sistemelor radar de supraveghere aeriană de tip Gap Filler se desfășoară în cooperare cu alte state europene, sub coordonarea Franței. Separat, programul pentru sistemele mobile de dirijare la apropiere și aterizare este derulat în baza contractului încheiat cu asocierea Thales România - Thales LAS France.

Ambele programe fac parte din procesul de modernizare a infrastructurii radar și de consolidare a capacităților Forțelor Aeriene Române, potrivit Ministerului Apărării.

Top articole

Partenerii noștri