Târgu Mureş: Eroul Petre Tiberius ajunge acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maiorul mureşean mort în Afganistan ajuge după amiază acasă. Pe Aeroportul Transilvania este programat un ceremonial militar, de la 17.30.

Trupul neînsufleţit al maiorului post-mortem Petre Tiberius, ucis vineri dimineaţa în Afganistan, într-un schimb de focuri la 80 km Sud-Est de Kabul, va ajunge la ora 17,30 pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş.

Potrivit maiorului Dorel Danciu, responsabil comunicare în cadrul Batalionului de Operaţii Speciale 'Vulturii' din Târgu-Mureş, pe aeroport va avea loc un ceremonial militar, la care vor participa colegii şi familia militarului, precum şi numeroşi ofiţeri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Aflat la lucrările Summit-ului NATO de la Strasbourg-Kehl, ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară, a primit din partea omologilor din statele membre ale Alianţei, mesaje de condoleanţe pentru pierderea în Afganistan a maiorului post-mortem Petre Tiberius. Totodată, în debutul lucrărilor summit-ului, participanţii au ţinut un moment de reculegere în memoria militarilor din statele aliate şi partenere care şi-au jertfit viaţa în lupta împotriva terorismului. La rândul său, ministrul Mihai Stănişoară a transmis familiei maiorului Petre Tiberius un mesaj de condoleanţe, în care arată:  "Am primit cu mare durere vestea pierderii celui atât de drag dumneavoastră, maiorul post-mortem Petre Tiberius, căzut la datorie în Afganistan. Şi-a pierdut viaţa încercând să-şi salveze camarazii de arme, alături de care lupta, departe de casă, împotriva terorismului. Ar fi trebuit să fie una dintre ultimele sale misiuni înainte de reîntoarcerea acasă, la dumneavoastră. Din păcate, Dumnezeu a hotărât să-l cheme la El - prea devreme, spunem noi - pentru a se alătura în Ceruri detaşamentului de eroi al Armatei României. Nu folosesc cuvinte mari spunând că a fost un ofiţer de elită, un caracter puternic, un camarad. Toţi militarii şi întreaga naţiune română datorează eroului Petre Tiberius profund respect şi admiraţie pentru curajul si loialitatea faţă de colegii şi aliaţii săi.  Vă încredinţăm că îi vom păstra o veşnică amintire”.

Maiorul Tiberius Petre, în vârstă de 33 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă în vârstă de doar un an şi jumătate, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2000, iar din 2003 era membru al unităţii speciale din Târgu Mureş. Colegii l-au cunoscut ca fiind un camarad deosebit, un om de echipă, foarte bine pregătit.

Petre Tiberius era pluricalificat, era scafandru, paraşutist, era un foarte bun alpinist şi se afla pentru a doua oară într-un teatru de operaţii.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite