Tarabagiii nu vor să fie curăţat focarul de infecţie de la Dragonul Roşu
Sâmbătă dimineaţa, sub podul Voluntari, câteva mii de bucureşteni se îmbulzeau la tarabele chinezilor din Europa. Privit de sus, complexul cu pricina arată ca un furnicar, în care oamenii se
Sâmbătă dimineaţa, sub podul Voluntari, câteva mii de bucureşteni se îmbulzeau la tarabele chinezilor din Europa. Privit de sus, complexul cu pricina arată ca un furnicar, în care oamenii se calcă pe picioare şi colcăie prin noroiul de pe alei. Chiar şi pe timp de secetă, în spaţiile dintre tarabe se formează bălţi care mustesc zile-ntregi, din cauză că nu există sistem de canalizare. Cu toate acestea, muşterii sunt cu duiumul. Amărâţii din tot Bucureştiul preferă să bată drumul până la capătul Colentinei, în căutare de chilipiruri. În rândul negustorilor de la Dragonul Roşu, aşa cum a fost denumită o bucată din fostul Europa, este însă pe cale să se pornească o revoltă. Administraţia complexului tocmai a ridicat o hală comercială modernă, unde intenţionează să mute tarabagiii.
Chiloţi de damă printre otravă de şobolani şi cremă de ghete
În acest fel s-a sperat că focarul de infecţie de sub pod va putea fi eradicat. Numai că noua construcţie a reuşit să pornească scandalul între comercianţi. Ei nu vor, în ruptul capului, să-şi părăsească locurile, pe motiv că îşi pierd vadul şi clienţii fideli. "Domne, io nu plec nici moartă de-aci. Aşa mi-a zis şefu', că altfel mă lasă pe drumuri. Să ne lase pe noi în legea noastră, că ne descurcăm", zbiera o negustoreasă tocmită cu ziua de un patron chinez. Femeia păzeşte o tarabă specializată în lenjerie de damă, care s-a reprofilat între timp şi pe otravă de şobolani. Cică asta se vinde cel mai bine, de când au apărut şobolanii prin magherniţele din Voluntari.
Inspectorii de la primărie se tem să intre în Europa
Inspectorii de la Primăria Sector 2, care ar trebui să răspundă de această zonă, evită să facă incursiuni aici. Nimeni nu vrea să-şi asume riscul de a fi linşat de tarabagii. Aceştia din urmă fac, practic, legea la Dragonul Roşu. În timp ce clădirea nouă a fost ocupată în proporţie de doar 10 la sută, sectorul "dughene şi chioşcuri de carton" lucrează la capacitate maximă. Mormanele de gunoaie de la colţul tarabelor sunt ridicate abia la sfârşitul zilei. În schimb, din loc în loc au fost improvizate grătare, unde micii şi berea se servesc în picioare. După o zi de hoinărit printre tarabele cu chinezării, la plecare dai de un banner uriaş care te informează: "Eşti aşteptat în singurul loc unde poţi descoperi farmecul bazarelor orientale".





















































