SUA si Rusia nu sunt "nici adversare, nici aliate"
0Rusia si Statele Unite "nu sunt adversare, dar, cu siguranta, nici aliate", a declarat, duminica, ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, intr-un interviu acordat presei americane, la finalul unei
Rusia si Statele Unite "nu sunt adversare, dar, cu siguranta, nici aliate", a declarat, duminica, ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, intr-un interviu acordat presei americane, la finalul unei intrevederi cu omologul sau american, Donald Rumsfeld. "Suntem intr-un stadiu intermediar, iar procesul de apropiere evolueaza, insa nu poate demara imediat si sa se incheie peste o saptamana", a precizat Ivanov, care a insistat asupra "rolului important pe care l-au avut presedintii celor doua tari" in ceea ce priveste aceasta apropiere. La fel ca si Donald Rumsfeld, care a fost intervievat de agentia Itar-Tass si de postul national de televiziune rus, Serghei Ivanov a apreciat ca amenintarile comune - terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa - "determina apropierea celor doua tari". Serghei Ivanov a declarat ca are "relatii neoficiale bune" cu Donald Rumsfeld, precizand ca omologul sau american "are umor si o personalitate carismatica".























































