STUDIU România se „laudă“ cu cele mai tinere mame, în timp ce în UE vârsta medie a femeilor care nasc este în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerele din România devin mame la cea mai mică vârstă, comparativ cu femeile din alte ţări din Europa, un fenomen pe care experţii din domeniu îl pun în seama lipsei educaţiei sexuale în şcoli

Tinerele din România devin mame la vârste mult mai mici comparativ cu femeile din alte state europene, arată ultimele date Eurostat. Astfel, ţara noastră se situează pe locul secund, după Bulgaria, în ceea ce priveşte vârsta medie la care femeile au primul lor copil. Dacă în România această vârstă este de 26,7, puţin mai mare decât Bulgaria, unde este de 26,2, femeile din ţările dezvoltate din Europa au primul lor copil mai degrabă în jurul vârstei de 30 de ani. Aceasta este media din Olanda, în Germania vorbim de o medie de 29, 7, în Spania este de 31 de ani iar în Italia, de 31,2. Statele Baltice şi statele din centrul Europei ne depăşesc şi ele, Ungaria are o medie de 28,2, iar Polonia are o medie de 27,4.

Imagine indisponibilă

Experţii în domeniu susţin că această medie scăzută a ţării noastre este dată de numărul ridicat de sarcini la vârste fragede, un fenomen ce la noi este cauzat de lipsa educaţiei sexuale în şcoli şi de greutăţile cu care tinerele se confruntă în a avea acces la metodele contraceptive. Aceştia atrag atenţia că sarcinile timpurii nu doar conduc la un abandon şcolar, dar ajung să limiteze posibilităţile tinerelor de a-şi urma cariere şi de a dobândi o independenţă financiară. „Vorbim în primul rând despre lipsa educaţiei privind sexualitatea, care lipseşte de foarte mulţi ani în România în toate şcolile. Prin anul 2015, un procent de doar 6% dintre elevi a avut parte de câteva ore. Acum lipseşte total, iar ca eforturi din partea autorităţilor e zero barat. Copiii vor aceste ore, unii părinţi se sperie, unii profesori sunt reticenţi, iar Biserica încearcă să-i influenţeze cum ştim cu toţii – aceste fete vulnerabile sunt încurajate să facă copii promiţându-le că vor avea ei grijă de acei copii, ceea ce nu se întâmplă. În al doilea rând, de peste doi ani nu mai există contraceptive gratuite la nivelul cabinetelor de planificare familială – şi vorbim de un segment de populaţie vulnerabil, tinerele care au copii la vârste foarte mici ce provin din medii defavorizate – şi dacă vor să facă întrerupere de sarcină se duc la un spital public la care li se refuză intervenţia, pe diverse motive, ba religioase, ba de conştiinţă. Sigur, medicii au dreptul să refuze, dar au şi obligaţia să facă trimitere mai departe, către alţi colegi. Costul pentru societate este că aceste femei nu intră în nicio carieră adeseori, stau acasă şi cresc copii, ca să nu vorbim de cazurile cu adevărat grave, unde aceşti copii ajung pe stradă la cerşit”, a explicat Daniela Drăghici, activistă pentru drepturile omului.

La rândul ei, Irina Ilisei, de la Asociaţia Plural, ce luptă pentru drepturile omului şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, spune că suntem încă o societate tradiţională „şi vedem cum multe şcoli, practic, blamează fetele care rămân însărcinate, neîncurajându-le să-şi continue educaţia. Apoi nici nu există un sistem de suport cu grădiniţe, centre pentru mame adolescente sau alte forme de susţinere socială pentru ca aceste tinere să-şi poată continua studiile. Din păcate, nici nu vorbim neapărat de urmarea unor cursuri universitare, vorbim de procente mari la adolescente începând cu vârste de la 14 ani, deci de tinere ce renunţă la şcoală după ce termină opt clase. O astfel de tânără devine dependentă economic de familie, pe termen lung opţiunile ei pe piaţa muncii vor fi unele restrânse. Nu vorbim aici de un carierism înalt, ci de tinere care nu vor putea să acceseze aproape deloc piaţa muncii fără o minimă educaţie formală. Iar pe termen lung, nivelul de educaţie al copiilor depinde de nivelul de educaţie al mamei, şi deci vom avea şanse mai mari ca acest cerc vicios să se menţină în continuare”, a declarat aceasta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite