Studenţii Revoluţiei pun în dificultate facultăţile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile din Transilvania se confruntă, în premieră, cu declinul demografic de după anul 1989 Sesiunea de vară a admiterii în învăţământul superior a ajuns la final.

Universităţile din Transilvania se confruntă, în premieră, cu declinul demografic de după anul 1989

Sesiunea de vară a admiterii în învăţământul superior a ajuns la final. Tendinţele în Transilvania sunt de diminuare a numărului de candidaţi.

Doar o cincime din locurile cu taxă s-au ocupat la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj, o nouă sesiune de admitere urmând în septembrie. Preşedintele Consiliului Academic al UMF, Marius Bojiţă, vede o cauză în declinul demografic. "Este prima generaţie care iese de pe băncile şcolii, după liberalizarea avorturilor şi a contracepţiei", ne-a spus Bojiţă.

Singura specializare la care s-au ocupat toate locurile - buget şi taxă - este Farmacia. "A fost intens mediatizată", a explicat Bojiţă. Chiar şi la învăţământul bugetat au rămas locuri libere, la specializarea Nutriţie şi Dietetică.

La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în mod paradoxal, a fost înregistrat un număr record de peste 4000 de candidaţi. Rectorul Radu Munteanu ne-a explicat că acesta este un rezultat al reorientării tinerilor, care aleg meserii bine plătite în momentul de faţă.

Totuşi, au rămas 140 de locuri libere, la buget, pe toamnă, în toată universitatea, la care se adaugă numeroase locuri cu taxă. "La anul estimăm să ajungă şi la noi scăderea absolvenţilor de liceu, undeva pe la 20 la sută", ne-a spus Munteanu.

Uşor declin şi la USAMV

O uşoară diminuare a numărului candidaţilor s-a observat şi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. Rectorul Doru Pamfil ne-a spus că s-au înregistrat mulţi candidaţi la specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru - şase candidaţi pe un loc. Însă, la profiluri precum Piscicultură sau Agricultură se va organiza un concurs de admitere şi la toamnă.

Optimism la UBB

Cel mai optimist se declară Andrei Marga, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), care a anunţat că numărul de înscrieri a crescut până la 23.000.

Cifra finală a celor admişi se va şti doar la sfârşitul săptămânii, după ce candidaţii care s-au înscris la mai multe facultăţi sau specializări îşi vor exprima opţiunea finală.

Locuri libere şi în alte centre

Oradea. Pentru cele 7.632 de locuri puse la dispoziţie de Universitatea Oradea s-au înscris doar 6.619 candidaţi. (Laura Gal)

Târgu Mureş. La Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative nu s-au ocupat 32% din locuri. Nici la Universitatea de Medicină şi Farmacie nu s-au ocupat toate cele 450 de locuri. (Valeriu Russu)

Satu Mare. La Facultatea de Ştiinte Politice a UBB - Extensia Satu Mare, singura de stat din judeţ, există şi acum locuri libere, cu toate că înscrierile s-au încheiat în 25 iulie. (Ioana Gavrău)

Scăderea populaţiei, doar o faţetă

Sociologul Dan Chiribucă, decanul facultăţii de profil de la Universitatea "Babeş-Bolyai", spune că declinul demografic este doar una dintre cauzele care conduc la scăderea concurenţei la facultăţi, în unele cazuri. "Pe de o parte, sunt mai puţin solicitanţi, deoarece avem de-a face cu primul val masiv de copii care au ajuns la vârsta studenţiei, după începerea declinului demografic, iar aceştia vin în <> mai mici.

Pe de altă parte, însă, asistăm şi la o creştere a numărului de specializări pentru care se poate opta şi la o mărire a numărului de centre universitare. Acest fenomen duce la o dispersie a tinerilor care doresc să urmeze studiile superioare", spune conferenţiarul universitar.

Totuşi, sociologul este de părere că încă există suficiente facultăţi care, prin profilul lor, continuă să atragă studenţi în număr mare. "Această scădere a numărului de absolvenţi de liceu va continua. Dar ea nu se reflectă direct asupra concurenţei la anumite facultăţi, deoarece întotdeauna vor fi facultăţi interesante şi mai puţin interesante. Ca dovadă, nu toate specializările au pierdut în numărul de candidaţi admişi", a mai spus Dan Chiribucă.

E momentul în care generaţia anilor '90, când s-a permis din nou chiuretajul, a ajuns de vârsta facultăţii. Faţă de anii anteriori - '88-'89, populaţia a scăzut cu 10-15%, iar faţă de anii '66, când au apărut aşa-numiţii decreţei, scăderea este de 30%
Florin Stamatian
şeful Clinicii de Ginecologie din Cluj

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite