Studentii cer carte, nu diplome

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu lumanari aprinse, cu prapori si prosoape indoliate, studentii vor incerca sa sugereze astazi, in Bucuresti si in 17 centre universitare din tara, o slujba de inmormantare a invatamantului superior

Cu lumanari aprinse, cu prapori si prosoape indoliate, studentii vor incerca sa sugereze astazi, in Bucuresti si in 17 centre universitare din tara, o slujba de inmormantare a invatamantului superior romanesc, "care se duce pe apa Sambetei". Mitingul, programat a se desfasura, deocamdata, in spatiul campusurilor universitare, va fi inlocuit, in zilele urmatoare, de marsuri si de declansarea grevei generale, asta dupa ce, ieri, cateva sute de studenti galateni si ieseni au protestat spontan, prin blocarea cursurilor si organizarea unor mitinguri timp de doua ore. Iata ca, desi a debutat timid, chiar in prima saptamana a anului universitar, prin secventa protestului la bustul gol in ploaie de la Universitatea din Bucuresti si prin mitingul de la Ministerul Educatiei, miscarea de protest se coaguleaza si ia amploare. Studentii se misca. Dupa 2000, este pentru prima data cand studentimea romana se solidarizeaza in jurul unor revendicari si iese in strada in mod organizat. Cele doua structuri nationale, Uniunea Studentilor din Romania, cu peste 50.000 de membri, si Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania, cu peste 200.000 de membri - dupa cum declara liderii - au reusit sa-si sincronizeze miscarile si sa scoata studentimea din amorteala dezinteresului care parea a fi cuprins-o. Spre deosebire insa de marile mitinguri si marsuri studentesti din anii '90, cand elementul central al revendicarilor il reprezenta "demisia" - a guvernului ori a ministrului -, astazi, cel putin la nivelul declaratiilor liderilor de organizatii, scopul nu-l mai reprezinta, pur si simplu, numai schimbarea omului din fruntea Educatiei si a Guvernului, ci schimbarea profunda, reala, a politicii in domeniul universitar. Faptul ca studentii cer imperios calendar cu date fixe si cu sanctiuni in cazul in care revendicarile nu se solutioneaza pana la respectivele date, da seama despre starea de spirit a studentimii in anul 2003. Locul huiduielilor, al indarjirii si al lozincilor politice de atunci a fost luat astazi de sloganuri ironice, caustice, de cantece simbolice si de dans, manifestari doar aparent ludice, fiindca ele spun cat se poate de limpede ca ei, studentii, s-au cam saturat de promisiuni si minciuni. Picatura care a umplut paharul a venit de la "acest Guvern, de la aceasta clasa politica, care nu reusesc sa gaseasca banii pentru Educatie, in schimb, arunca miliardele pe drapelul national al Camerei Deputatilor si pe Anul Stefan cel Mare ori pe propaganda desantata pentru votarea Constitutiei", pe imaginea de vitrina creata in spiritul bine cunoscutului proverb "afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul". Cel mai vartos insa i-a scos din sarite faptul ca nu-i ia nimeni in serios, ca sunt tratati ca niste copii ce pot fi batuti usor la fund cu nuielusa. "Nu ne-a intrebat nimeni daca nu cumva noi, studentii, vrem sa marcam comemorarea lui Stefan cel Mare aprinzand toti odata o lumanare, in toata tara, la o ora fixa, in seara zilei de nastere a domnitorului. Credem ca asta ar fi fost mai important decat toate simpozioanele, menite sa toace banii, dar sa nu aiba nici un efect in sufletul oamenilor". Acestea sunt vorbele unuia dintre liderii studentilor, si ele arata cat de putin sunt luati, de fapt, in seama in aceasta tara, cum nu-i intreaba nimeni, in general, ce vor si daca vor. Chiar daca nu sunt inca suficient de coerenti in a o exprima public, cauza esentiala a actualelor proteste studentesti o reprezinta lehamitea fata de clasa politica, fata de diriguitorii Educatiei, care nu inteleg ca traiesc in alt mileniu si cu atat mai putin par a pricepe ca scoala superioara romaneasca trebuie reasezata urgent cu fata spre viitor, conectata rapid la pulsul mondial al educatiei. Lehamitea si revolta sunt mesajul acestor proteste, pentru ca, iata, pentru prima oara, studentii cer scoaterea din invatamant a cadrelor didactice depasite, cer curricula universitara pliata pe cerintele pietei de munca interne si externe, cer asigurarea spatiilor de practica profesionala, cer acordarea de facilitati mediului economic si bancar care se implica in sustinerea pregatirii lor profesionale. Cer, de fapt, sa nu li se mai livreze simple diplome, ci sa fie invatati cu adevarat carte. Sigur, raman importante, si pentru ei ca si pentru predecesorii lor, marirea bursei studentesti, aplicarea reducerilor pe transportul CFR, marirea subventiilor pentru camine si cantine, adica revendicarile ce vizeaza imbunatatirea vietii de zi cu zi a studentului roman. Adica ei chiar au luat in serios mesajul politicianist, care le-a cerut sa fie mai participativi, sa se implice mai mult in propria lor viata, in propria lor formare profesionala? Se pare ca da. Si se mai pare ca, de data asta, nu mai sunt dispusi sa faca nici un fel de concesii. Ministrul Educatiei va cere, probabil, astazi studentilor sa-si indrepte solicitarile mai cu seama spre cancelariile Senatelor universitare, fiindca multe dintre ele ar putea fi rezolvate la acest nivel. In mare masura, ministrul va avea dreptate, dar ar fi pacat daca nu va intelege exact mesajul studentilor, daca nu va pricepe ca, inmormantand simbolic scoala superioara romaneasca, studentimea arata ca doreste un alt drum.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite