Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, lansată oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa FOTO: Departamentul 
pentru Dezvoltare Durabilă.
Sursa FOTO: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Ieri a avut loc evenimentul de lansare a Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, organizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Strategia cuprinde o serie de recomandări care vor asigura implementarea Agendei 2030 în România.


„Am încercat, prin această  Strategie, să conturăm cadrul care să asigure României un viitor durabil.  Timp de un an de zile am lucrat în echipă şi am organizat o consultare publică extinsă pentru a realiza un document cât mai aproape de nevoile societăţii româneşti.”, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 este împărţită pe trei capitole. Primul capitol cuprinde o introducere în domeniul dezvoltării durabile, cât şi rolul acesteia în contextul european şi internaţional. În al doilea capitol, sunt prezentate cele 17 obiective pentru dezoltare durabilă, adaptate la specificul naţional, cu ţinte clare pentru 2030. De asemenea, în ultimul capitol este propus cadrul instituţional care să faciliteze implementarea Strategiei:

„Dezvoltarea durabilă poate fi asigurată doar prin implicarea tuturor cetăţenilor. Pe lângă determinare, avem nevoie şi de un cadru instituţional solid. De aceea, prin Strategie propunem înfiinţarea: Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, condus de Primul-Ministru; nuclee pentru dezvoltare durabilă, în fiecare instituţie relevantă; Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, format din specialişti; Coaliţiei pentru dezvoltare durabilă formată din reprezentanţii societăţii civile.”, a completat László Borbély.

Strategia a primit felicitări şi de la fostul ministru al Dezvoltării din Slvoenia Alenka Smerkolj, care a ţinut un discurs în cadrul evenimentului de lansare:  Felicit România pentru că este printre primele ţări din lume care are o Strategie pentru implementarea Agendei 2030.

La eveniment au mai participat viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, parlamentari, miniştri, ambasadori, dar şi reprezentanţi distinşi din sfera academică, cercetare, mediul privat şi societatea civilă. Discursuri prin care şi-au exprimat sprijinul pentru Strategie au mai avut profesorul universitar dr. ec. Constantin Boştină şi profesorul unviersitar Corneliu Iaţu, prorector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Perspectiva societăţii civile, a tinerilor şi a mediului de afaceri, asupra importanţei promovării dezvoltării durabile în România, a fost expusă de către: François Coste, preşedinte al Camerei  Franceze de Comerţ şi Industrie în România, Anca Ciucă, vicepreşedinte al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România, şi Valentin Florea, secretar general al Asociaţiei Tineretul ONU din România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite