Stoparea imigratiei ilegale - in centrul reuniunii la nivel inalt de la Sevilla
Cele doua zile ale summitului european care incepe vineri, la Sevilla se anunta agitate si pline de controverse; presedintia spaniola a Uniunii a propus o agenda de lucru ambitioasa si foarte
Cele doua zile ale summitului european care incepe vineri, la Sevilla se anunta agitate si pline de controverse; presedintia spaniola a Uniunii a propus o agenda de lucru ambitioasa si foarte incarcata. Initial, tema centrala ar fi trebuit sa fie discutarea modalitatilor de accelerare a extinderii, in perspectiva apropierii termenului la care cele zece candidate ale primului val ar urma sa incheie negocierile. Pe moment, discutiile pe marginea dosarelor de negociere ramase au intrat in impas; Cei 15 nu reusesc sa ajunga la un acord in privinta subventiilor pentru agricultura de care ar urma sa beneficieze noii membri. Din cauza alegerilor generale din Germania, programate pentru 22 septembrie, o decizie finala in acest sens a fost amanata pentru luna noiembrie, pentru a da posibilitatea noului cabinet de la Berlin sa-si defineasca o pozitie clara. (Desi, indiferent de rezultatul alegerilor, pare putin probabil ca Germania sa accepte ca subventiile pentru noii membri sa fie platite din bugetul comunitar, in acelasi fel in care s-a procedat pana acum. Berlinul, care este cel mai mare contributor la bugetul UE, insista demult pentru adoptarea unei reforme a dosarului agricol, care sa prevada limitarea subventiilor destinate acestui sector si ar dori ca aceasta reforma sa fie adoptata inainte de admiterea noilor membri). Partial din aceasta cauza, si, partial datorita cresterii spectaculoase, in Europa, a ponderii partidelor populiste si xenofobe, accentul a fost plasat, pe ordinea de zi a reuniunii, asupra stoparii imigratiei clandestine. Cei 15 sunt de acord ca trebuie sa gaseasca solutii acestei probleme, pentru a evita folosirea ei in mod eronat de catre partidele de extrema dreapta. Conform datelor Comisiei Europene, numarul imigrantilor clandestini pe teritoriul Uniunii se apropie de trei milioane; in fiecare an, 500 000 de persoane trec ilegal frontierele UE, marea lor majoritate depunand cereri de azil politic. Statele membre ale Uniunii au reglementari diferite in aceasta privinta; ca o prima masura logica pentru combaterea acestui fenoment s-ar impune armonizarea legislatiei in materie de imigratie. De acord cu acest principiu, Cei 15 n-au reusit, deocamdata, sa convina asupra continutului viitoarei legislatii comune. Presedintia spaniola a Uniunii a propus o serie de masuri destinate stoparii imigratiei ilegale: inasprirea controlului la frontiere, o mai buna coordonare intre politiile Celor 15, infiintarea unui corp european de protectie a frontierelor. Cea mai controversata dintre propuneri se refera la impunerea de sanctiuni statelor "furnizoare" de imigranti, care refuza sa coopereze cu Bruxelles-ul pentru readmisia acestora. Sustinuta de tari ca Marea Britanie, Italia si Danemarca, propunerea s-a lovit de opozitia Frantei si a Suediei, care considera ca sanctiunile ar afecta si mai mult populatia tarilor sarace, provocand un si mai mare exod catre Europa. Se asteapta ca, in documentul final al reuniunii de la Sevilla, sa se adopte o varianta "indulcita" a propunerii, unde recurgerea la sanctiuni sa nu fie mentionata direct. Un alt subiect controversat se anunta a fi si viitoarea reforma institutionala a Uniunii, in perspectiva extinderii. Desi nu urmeaza a fi adoptata decat in 2003, la sfarsitul lucrarilor Conventiei pentru viitorul Europei, reforma institutionala suscita polemici aprinse. La Sevilla, Spania le-a propus partenerilor europeni o serie de masuri menite sa eficientizeze summiturile europene, transformate, treptat, in reuniuni greoaie si putin functionale. Pe langa reducerea numarului de participanti si a duratei acestor intalniri de lucru, Madridul insista asupra renuntarii la principiul consensului in adoptarea deciziilor - masura cu care nu sunt de acord toti partenerii europeni. Summitul va discuta si reforma presedintiei Uniunii, in legatura cu care s-a propus abandonarea principiului presedintiei semestriale in favoarea uneia colective si mai indelungate. Romania si Bulgaria, cele doua candidate ramase in afara primului val al extinderii, nu au de asteptat rezultate concrete de pe urma summmitului de la Sevilla. Intalnirea cu liderii UE este un bun prilej pentru ca liderii de la Bucuresti si Sofia sa continue demersurile menite sa-i convinga pe acestia sa fixeze, cu ocazia summitului din decembrie, de la Copenhaga, o "foaie de parcurs" si o data-limita pentru integrarea tarilor lor in Uniune.



















































