Statul roman nu a cerut niciodata extradarea Mariei Vlas

Din aprilie 1999, doar sapte cereri au fost adresate Israelului: cinci din SUA, una din Canada si una din Rusia. Nici una nu a venit din Romania, desi in cazurile Maria Vlas, Shimon Naor sau Sorin Beraru autoritatile romane au pretins contrariul

Un studiu publicat in luna ianuarie a acestui an de doi specialisti americani in drept penal international pune sub un urias semn de intrebare sinceritatea cu care autoritatile romane, din fosta si actuala guvernare, au vrut cu adevarat sa afle adevarul in crahul FNI sau in alte afaceri indaratul carora s-au aflat cetateni israelieni. Lectura studiului releva ca, in pofida a ceea ce au sustinut tot timpul autoritatile romane, Israelul permite extradarea propriilor cetateni inca din aprilie 1999 si ca niciodata de atunci Bucurestiul nu a facut o cerere in acest sens catre autoritatile israeliene. Desi ceva motive ar fi fost: Ioana Maria Vlas, Shimon Naor sau Sorin Beraru. Crima unui adolescent zguduie relatiile dintre SUA si Israel Samuel Sheinbein, un adolescent de origine evreiasca din Maryland, SUA, habar n-avea in septembrie 1998, atunci cand l-a ucis pe Enrique Tello, un tanar hispanic de-o varsta cu el, ce furtuna politica si diplomatica avea sa starneasca fapta lui. Stia, in schimb, cum poate sa-si scape pielea. La sase zile dupa oribila crima, reusea sa zboare in Israel si sa pretinda ca, intrucat tatal sau are si cetatenie israeliana, are dreptul sa devina cetatean al statului Israel. Cetatenia i s-a dat pe loc, asa cum legea israeliana prevede pentru evreii din toata lumea care vor sa se stabileasca in Tara Sfanta. In acel moment, Samuel Sheinbein a intrat automat si sub protectia legii privind extradarea, care interzicea atunci predarea infractorilor israelieni catre tarile in care comisesera infractiuni. Samuel exagerase fara doar si poate: el nu se nascuse in Israel, nici macar nu calcase pe acolo, insa a izbutit de minune sa profite de legislatia din Israel. Nu era primul. In cei 20 de ani scursi de cand Israelul interzicea extradarea propriilor cetateni, adica din 1978, numerosi infractori evrei din toata lumea apelasera la aceasta stratagema. De la infiintare, in 1948, si pana in 1978, aceasta tara acordase extradarea, insa Moshe Dayan a vrut sa intareasca statutul Israelului de tara a tuturor evreilor si a propus, iar Knessetul a aprobat, modificarea legislatiei in sensul interzicerii extradarii. Cazul Sheinbein, ultimul dintr-o lunga serie, a starnit aprigi dezbateri in Congresul american si a tensionat intr-atat relatiile diplomatice dintre Israel si SUA incat, in aprilie 1999, Knessetul a modificat din nou legislatia. Doi newyorkezi "dau" in Ierusalim si "crapa" la Bucuresti Anul trecut, doi specialisti americani in drept penal international - Abraham Abramovsky, profesor la Universitatea Fordham din New York, si avocatul newyorkez Jonathan Edelstein - au realizat un amplu studiu despre istoria sinuoasa a legislatiei din Israel privind extradarea, cu numeroase exemple concrete, printre care si "crucialul" caz Sheinbein. Ei remarca faptul ca, in 1999, Knessetul a ales o maniera de reglementare unica in lume, data fiind si unicitatea situatiei in care se afla evreii, cu o diaspora mai numeroasa decat rezidentii tarii. Pentru a nu afecta dreptul traditional al evreilor non-israelieni de a obtine imediat cetatenia, dar in acelasi timp pentru a preveni cazuri de tip Sheinbein, noua lege renunta sa ia cetatenia drept criteriu de acordare sau nu a extradarii si il impune pe cel al resedintei. Astfel, daca faptasul traieste de obicei in Israel, este extradat conditionat, iar conditia unica este ca statul solicitant sa se angajeze ca, dupa terminarea procesului, condamnatul sa fie returnat spre a-si ispasi pedeapsa in Israel. Daca, in schimb, faptasul nu-si are resedinta in Israel, este extradat neconditionat, ca orice alt cetatean non-evreu. Se observa ca in vara anului 2000, dupa crahul FNI si la mai bine de un an de la intrarea in vigoare a noii legi din Israel, Maria Ioana Vlas, care avea si cetatenie israeliana pe langa cea romana, putea fi extradata in Romania neconditionat, fara nici un fel de problema, din moment ce isi avea resedinta la Bucuresti. Trebuia indeplinit un singur si elementar criteriu: ca extradarea sa fie ceruta. Studiul lui Abramovsky si Edelstein analizeaza, tot pe cazuri concrete, ce s-a intamplat si dupa ce Israelul si-a modificat legislatia, adica din aprilie 1999 si pana la finalizarea cercetarii, in mai 2001. O fraza retine in mod deosebit atentia si o redam ca atare: "Pana in mai 2001, sub noua legislatie au fost inaintate sapte cereri de extradare. Dintre acestea, cinci au fost formulate de catre Statele Unite, una de catre Canada si una de catre Rusia". Dupa cum se vede, nimic din Romania.